Caută o compunere în lista de compuneri.
Loading

Compunere despre un personaj care a furat vacanţa mare

O compunere despre un personaj care a furat vacanţa mare.

Mihai, un copil vesel de obicei, trece acum printr-o perioadă dificilă. Are piciorul rupt şi trebuie să stea în casă, tocmai acum când vacanţa mare se apropie cu paşi repezi. Negru de supărare şi cu o răutate care nu-l caracterizează şi-a pus în cap că ar fi bine să fure vacanţa mare. "Dacă eu nu se pot bucura de ea, de ce s-ar bucura ceilalţi?" îşi spuse el îmbufnat. Se uită la peştişorul auriu din acvariul din faţa sa şi îşi imagină că este un peştişor fermecat. Se pomeni vorbindu-i: "Peştişorule, dacă eşti fermecat îndeplineşte-mi o dorinţă! Vreau ca vacanţa mare să dispară până mă fac eu bine!" Peştişorul tăcut, continua să înoate liniştit, ca şi când nu ar fi auzit rugămintea băiatului. Noaptea s-a aşternut peste camera lui Mihai. Era timpul să meargă la culcare. Înainte de a adormi ultimul lui gând a fost tot la vacanţa mare: "Ce păcat că peştişorul meu nu este cu adevărat un peştişor de aur!" Apoi a căzut într-un somn profund.

Ţârâitul telefonului l-a trezit pe Mihai din somn. Buimac încă, ridică receptorul. La capătul celălalt al firului, Vasile, un coleg de clasă, îl înştiinţă cu privire la ultima noutate de la şcoală: "Vacanţa mare a dispărut!". Din acest motiv, şcoala urma să continue şi pe perioada verii fără întrerupere. Uimit de cele ce auzea, Mihai punea întrebare după întrebare, încercând să înţeleagă cum e posibil ca cineva să fure vacanţa mare. Uitase complet de rugămintea sa, adresată peştişorului auriu. După ce convorbirea a luat sfârşit, a rămăs în mijlocul patului, privind în tavan. Căuta o explicaţie pentru grozăvia auzită din gura lui Vasile.

Liniştea camerei fu spartă de o voce subţire. Venea din dreptul acvariului. Mihai îşi îndreptă ochii spre bazinul de sticlă şi rămase mut, peştişorul auriu îi vorbea. Tocmai repeta ce-i spusese anterior: "Mihai, nu te bucuri? Vacanţa mare a dispărut, după cum m-ai rugat!" Copilul făcu o faţă de parcă văzuse o stafie. Apoi îşi aminti de seara trecută. Ochii i se umeziră de lacrimi. Era doar vina lui că acum şcoala va continua fără vacanţă. Toţi copiii vor suferi de pe urma netrebniciei lui. A început să plângă în hohote. După câteva minute s-a liniştit şi cu inima strânsă s-a apropiat de acvariu. Peştişorul se zbenguia în voie ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu vocea tremurândă i s-a adresat peştişorului: "Ieri am făcut o greşeală! Eram foarte supărat! Te rog să readuci vacanţa înapoi, te rog!" Din partea peştişorului linişte, îşi continua activitatea.

Întreaga zi, Mihai şi-a petrecut-o supărat. Se simţea vinovat de propriile dorinţe. Aşa l-a prins noaptea. S-a băgat în pat cu inime strânsă de tristeţe. Nici somnul nu a fost prea lin, a visat multe; de dimineaţă nu şi-a mai amintit nimic. La prima oră sună telefonul. Din receptor, glasul plin de veselie a lui Vasile anunţă: "Mihai, vacanţă plăcută! E prima zi de vacanţă ..." Mihai pierduse firul conversaţiei. S-a uitat spre peştişorul din acvariu. Nu se auzea nimic. Pentru moment a vrut să afle mai multe. Apoi şi-a spus că nu mai contează dacă a visat sau dacă totul a fost real. Important era că vacanţa mare era acolo unde îi era locul! Bucuros de sfârşitul fericit al întâmplării, a aşezat capul pe pernă şi a căzut într-un somn adânc.

Dialog între un catalog şi un carnet de note

O compunere sub forma unui dialog personificat între un catalog şi un carnet de note.

Un carnet de note
sursa:  http://etimpu.wordpress.com
Aşezaţi unul lângă altul pe catedra prăfuită a clasei, un carnet de note şi un catalog stau de vorbă.
- Nu ne-am mai văzut de ceva vreme catalogule, deschise discuţia carnetul.
- Da, cred că au trecut câteva săptămâni, răspunse catalogul.
- Care mai e viaţa ta? Văd că te-ai tocit pe la colţuri! remarcă carnetul.
- Da, aşa e! Am îmbătrânit, am ajuns la finalul anului. Iar acum, înainte de pensionare mai am de făcut un ultim efort. Trebuie să stau deschis, până ce diriginta face mediile. Paginile mele vor fi pline de însemnări. Oricum deja chenarele sunt pline de note şi absenţe.
- Ştiu cum e! Şi eu în curând merg la completat mediile. Mi-e o groază! După ce voi avea notele trecute, anul se va sfârşi. Iar apoi, pe perioada verii, voi sta câteva luni într-un dulap întunecos. Mie nu-mi place întunericul!
- Dacă tu te plângi, ce să spun eu? Eu după acest semestru plec într-o arhivă în care voi sta pe puţin 10 ani. Şi acolo e întuneric, spuse cu tristeţe catalogul.
- Da, dar tu vei rămâne în şcoală. Şi în plus, la arhiva şcolii mai sunt şi alte cataloage. Acolo veţi sta de vorbă de dimineaţa până seara, nu vă veţi plictisi, adăugă carnetul puţin melancolic.
- Da, la asta nu m-am gândit până acum. Carnetule, ai reuşit să-mi alungi tristeţea! Îţi mulţumesc pentru încurajare. Cum te-aş putea ajuta şi eu?
- Păi.. ar fi ceva. Ai putea vorbi cu elevul al cărui carnet de note sunt, să mă trimită la voi în arhivă. Acolo aş sta în compania voastră. Nu m-aş mai plictisi şi nici nu mi-ar mai fi frică de întuneric.
- Cred că mai bine ar fi să vorbesc cu diriginta, nu? Ea cu siguranţă ar putea lua o astfel de decizie!
- Da! Faci tu asta pentru mine, spuse emoţionat carnetul?
- Sigur că da, prietenul meu! Doar prietenul la nevoie se cunoaşte, nu? Până când ne vom revedea rămâi cu bine carnetule!
- Să fii sănătos şi plin de note bune, catalogule. Pe curând!

Descriere - Mama mea şi meseria ei

O compunere descriptivă despre portretul mamei mele. Descrierea are în prim-plan meseria şi serviciului mamei mele.

Mama mea este angajată la o companie multinaţională şi lucrează ca director de marketing. Este apreciată de colegii şi de şefii ei, deoarece este o persoană deşteaptă şi foarte pricepută în meseria pe care o face. Serviciul mamei mele are legătură cu promovarea unor produse care se găsesc în România. O parte din produse au fost prezentate şi la televizor, mama fiind şi ea implicată în realizarea reclamelor pentru acestea.

Timpul pe care îl petrece mama mea la serviciu este de peste 8 ore, iar uneori are şi deplasări în străinătate. A călătorit în interes de serviciu în mai multe oraşe din Europa, iar de fiecare dată când se întoarce nu uită să-mi aducă câte un cadou. Din acest motiv mă bucur nespus de mult când mama pleacă într-un oraş din străinătate, de fiecare dată ard de nerăbdare să văd ce daruri îmi mai aduce. Când se află în ţară, are foarte multe întâlniri de afaceri, astfel că a primit din partea companie o maşină. Cu maşina roşie şi foarte spaţioasă, mama mă aduce în fiecare dimineaţă la şcoală. Ea este şi o foarte bună şoferiţă, mult mai îndemânatică decât alte conducătoare auto.

Chiar dacă munca mamei este mai mult de culise, ea neapărând în lumina reflectoarelor, sunt foarte mândră de ea mai ales atunci când văd câte o reclamă la tv, la care a contribuit şi ea. Un alt motiv de mândrie, dar şi de bucurie, faţă de mama mea l-am avut anul trecut. La finalul anului a fost declarată angajata anului, iar compania i-a recompesant devotamentul printr-o excursie pentru toată familia pe litoralul Greciei.

Sunt foarte mândră de mama mea. Sper ca atunci când voi fi mare să seamăn cu ea: să fiu la fel de harnică şi să am şi eu o carieră de succes ca a ei. Vreau ca mama să fie mândră de mine la fel de mult cât sunt şi eu de ea.

Azorel, căţelul neascultător

O compunere narativă, despre un căţel neascultător. Personajele compunerii sunt un pui de câine, mama lui şi un cocoş.

E o zi călduţă de vară. Curtea casei este înverzită, iar florile copacilor împrăştie miresme dulci în jur. La umbra unui copac bătrân, căţeluşa Lili, împreună cu puiul Azorel, au ieşit în grădină. Ambii se bucură de razele soarelui şi respiră aerul curat al dimineţii. Lili îşi admiră căţeluşul zburlit, cu părul negru ca abanosul. Mic şi dolofan, Azorel seamănă cu un pufuleţ. Mândră peste măsură de progenitura ei, mama îl soarbe din ochi, după care îl linge duios. Din când în când îi explică cum trebuie să se poarte un căţel, cum să latre şi mai ales când să latre. Azorel încearcă să-şi imite mama prin lătrături scurte. Dar în loc de sunete puternice, din gura lui ies doar nişte scheunături.

După ce lecţiile de lătrat s-au finalizat, mama a început să-i prezinte vecinii de curte. Printre altele, l-a atenţionat să nu se apropie de coteţul găinilor până nu va creşte mai mare. Curios nevoie mare, căţelul privea cu uimire orătăniile care populau curtea. Nu mai avea urechi pentru cuvintele mamei lui. Nu a auzit nici măcar când mama lui s-a îndepărtat de el. Se uita hipnotizat la animalele cu două piciore şi la aripile lor, viu colorate. Din dorinţa de a le vedea mai bine, s-a apropiat din ce în ce mai mult de zburătoarele din apropiere. Picat pe gânduri şi plin de întrebări, Azorel s-a trezit dintr-o dată în faţa unui coteţ masiv de lemn. Lângă el mai multe găini cotcodăceau neîntrerupt.

Brusc, din dreapta căţelului a apărut o fiinţă colosală cu creastă roşie ca focul şi cu o guşă impresionantă. Avea un cioc impozant, iar picioarele, cu gheare uriaşe, erau ca ale unui gigant. Măi văzuse el prin curte găini mai mari, da creatura din faţa lui era un monstru. Se apropia galeş de el şi foarte mândru de penele sale colorate şi strălucitoare. Intimidat de făptura neobişnuit de mare, care eclipsa soarele de pe cer, Azorel a făcut câţiva paşi în spate. Ar fi vrut să latre, să strige după ajutor. Nu a reuşit. Din gură îi ieşeau doar nişte scâncete ca de pisică. Monstrul avansa spre el. Deja îi simţea răsuflarea. Tremurând ca o trestie în bătaia vântului, căţelul şi-a pus labele pe cap şi închise ochii. Aştepta să-l înhaţe monstrul. "Clonţ! Clonţ!" simţi un ciocănit în creştetul capului. Monstrul îl ataca! Cu ultimele puteri, Azorel scoase un lătrat prelung: "Ham-Ham! Ham-Ham!". Cerea ajutor! Într-o clipită mama lui îi răspunse. Se apropia în fugă să-şi protejeze odrasla. Auzi paşi în jurul lui şi latratul puternic al mamei. Urmă un foşnet rapid de aripi, după care linişte. Abia acum avu curajul să deschidă ochii. Lângă el, căţeluşa Lili îşi privea puiul. Nu ştia ce să facă, să-l certe pentru că-i nesocotise cuvântele sau să-l pupe pentru a-i alunga teama. Căţelul şi-a îndreptat ochii umezi spre ea. O privea intens şi foarte speriat. Avea nevoie de sprijinul ei. În acel moment Lili hotărâse că e mai bine să-şi susţină puiul. Îl linse preţ de câteva secunde. Avea ea timp mai târziu să-i explice unde a greşit Azorel.

Compunere descriptivă - Clasa mea

O scurtă descriere a clasei mele. Compunerea descriptivă ar putea avea următorul titlu: Mult mi-e dragă clasa în care învăț!

Mult mi-e dragă clasa noastră. Când îi pășesc pragul, pare că tot ce este în jur îmi zâmbește: tablourile de pe pereți, ușile și ferestrele în chenare albe, florile roșii ale mușcatelor din ghivece.

De pe peretele din dreapta te îndeamnă la călătorii o hartă viu colorată. Prin cele trei ferestre mari, înalte, năvălesc razele luminoase ale soarelui. O adiere de vânt umflă ușor perdelele albe şi curate, brodate pe margini cu fir rosu, gri-deschis şi negru. Aceeași broderie tivește și fața de masă albă, care acoperă catedra.

Spațioasa noastră clasă găzduiește trei rânduri de bănci nou-nouțe.

Pe pupitrele băncilor citesc şi învață elevi silitori și cuminți  În fiecare dimineață elevii privesc prin ferestre clasa în care intră când sună clopoțelul.

Eu îmi iubesc clasa mea şi o îngrijesc cu multă dragoste și tragere de inimă. Cei care nu cred că am o clasă frumoasă, curată şi luminoasă, îi învit să facă o vizită la școala noastră.

O zi de vară caniculară în curtea şcolii

O compunere despre o zi de vară caniculară în curtea şcolii.

De cum ieşim din clădirea şcoalii, soarele ne întâmpină strălucind orbitor. Razele lui sunt precum nişte săgeţi aprinse. În contact cu pielea noastră lasă în urmă usturimi şi ne trasmite un discomfort de nesuportat. Nici măcar duritatea asfaltului nu-i poate face faţă soarelui nemilos. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre vară

Descriere - O curte plină de păsări

O compunere descriptivă despre o curte plină de păsări. Sunt descrise păsările (găini, raţe şi gâşte), preum şi zgomotele produse de ele.

Curtea geme de orătănii gălăgioase, care mişună de colo-colo în căutare de hrană. Într-un colţ, câteva găini svelte, cu pene brune şi strălucitoare în bătaia sorelui, defilează ţanţoşe, de pară ar fi pe podiumul unei săli de spectacole. Cotcodăcesc de zor prceum nişte precupeţe. Când se apropie câte un cocoş de ele, găinile se înfoaie în pene, mândre de coloritul penelor multicolore. Ca şi când ar fi uitat că nu pot zbura aşa cum o fac păsările sălbatice, găinile îşi desfac aripile şi foşnesc de câteva ori din ele. Nu se ridică de la sol mai mult de câţiva centimetri, dar par a fi mândre de realizarea lor. Apoi îşi reiau căutările de hrană, scormoitul neobosit prin pământ. Ridică capul din pământ doar la auzul câte unui cucurigu, scos de câte un cocoş, strigat din străfundul plămânilor.

Nişte raţe cu pene albastre pe gâtlej şi cu roşu în jurul ochilor s-au adunat la un loc, în jurul unui recipient cu apă şi sporovăiesc în limba lor. Către grupul lor se îndreaptă alene, abia târându-şi labele mari şi galbene, alte răţuşte. Îşi unduiesc corpul de parcă ar dansa pe o muzică auzită doar de ele, iar din când în când scutură vesel din codiţa mică. După statura lor gingăşă şi după puful cu care sunt acoperite, răţuştele par a nu avea mai mult de o lună de când au ieşit din găoace. La intervale regulate de timp, măcăitul grupului de zburătoare se aude în toată curtea. Parcă ar vrea să-i înştiinţeze pe locatarii curţii de existenţa lor.

Creaturile cele mai mândre din toată curtea sunt nişte gâşte mari, cu pene albe ca spuma laptelui. Penele lor sunt mereu curate, iar mersul lor legănat le asemănă cu nişte prinţese. Atunci când se apropie de ele alte zburătoare, scot din gâtlejul lung şi arcuit un sâsâit prelung. După mersul lor graţios, gâştele se aseamănă cu nişte balerine suple, pline de farmec. Linişte şi foarte sigure pe ele se plimbă prin curtea înverzită ca nişte vedete. Celelalte păsări, supuse, se dau la o parte din calea lor. În semn de mulţumire, gâştele le răspund acestora cu câte un ga-ga-ga şuierător.

Compunere - Pădurea după o ploaie de vară

O compunere descriptivă despre pădure, după o ploaie de vară.

O ploaie deasă, cu stropi mari şi grei, a cernut năvalnic din cerul întunecat, preţ de câteva minute. Aşa sunt ploile de vară, ca un duş rece, dar de scurtă durată. Ca o ploaie de gloanţe, aruncate asupra duşmanului, stropii de ploaie au mitraliat coronamentul bogat al copacilor. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre vară

O întâmplare în vacanţa de vară

O compunere despre o întâmplare din vacanţa mare, pe care am petrecut-o la bunici. Compunerea este scrisă de Mitoi Andreea, din Oradea, elevă în clasa a IV-a.

Era o zi frumoasă de vară din vacanţa mare. M-am trezit de dimineaţă, pe la ora şapte. Eram la bunici. După ce m-am dat jos din pat, am înştiinţat-o pe bunica, că vreau să fac o plimbare prin natură. Ea mi-a aprobat dorinţa şi mi-a pregătit merinde. Am plecat la drum mai devreme, pentru că soarele era pregătit să mă stropească cu lacrimile sale de foc. Cum am urcat dealul din spatele casei, dintr-o dată mi s-a părut că am intrat într-o altă lume. Totul mi se părea mai frumos. Regele soare îşi impusese stăpânirea pe marele albastru, cerul. Roua rece a dimineţii era aşternută pe iarba verde şi pufoasa. Stoluri de păsări zburau deasupra mea, împreuna cu fluturi de diverse culori, care dansau în aer.

Cerul senin, de un albastru pur şi răcoarea dimineţii, care se făcea simţită prin hainele cu care eram îmbrăcat, mă îndemna la visare. Am mai stat un timp şi am admirat natura din picioare. Apoi m-am aşezat la umbra stăpânului pădurii - un stejar înalt şi bătrân cât lumea, a cărei înălţime te ameţeşte doar când te uiţi la el. M-am aşezat şi dintr-o dată, din spate, am auzit un lătrat. M-am speriat de mama focului. Primul gând a fost să mă urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel bătrân. Dar am renunţat. Fiinţa care lătra şi-a arătat faţa. Era drăgălaşul meu câine, Bobiţă. Sperietura a fost cumplită. Chiar şi după ce l-am luat în braţe pe Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia când Bobiţă a început să mă lingă vesel pe mână, m-am liniştit. Dintr-o dată, Bobiţă a început să alerge de colo-colo şi să latre voios. Parcă vroia să-mi spună ceva. Am hotărât să îl urmez. Spre surprinderea mea, căţelul m-a condus către casă. În curtea bunicilor, tocmai sosiseră părinţii mei. După ce m-au îmbrăţişat, mi-au comunicat că au o surpriză pentru mine, un codou pe care mi-l doresc de ceva vreme. M-au dus la maşina cu care veniseră. În portbagaj mă aştepta o bicicleta mare, roşie. Era exact ce-mi doream! Împreună cu această bicicletă am bântuit pe colinele satului bunicilor pe parcursul întregii vacanţe. A fost cea mai grozavă vacanţă din toate pe care le-am avut până acum.

Mi-am propus să mai merg la bunicii mei şi în vacanţa viitoare. Acum Bobiţă a crescut, cred că este un dulău pe cinste. Abia aştept să bat uliţele satului pe bicicletă cu Bobiţă lângă mine. Apoi, împreună, să ne pierdem în natura fermecătoare din împrejurimile satului bunicilor, care mi-a furat sufletul.

Compunere cu titlul Vara la pădure

O compunere despre o întâmplare petrecută în vacanţa de vară.

Astă-vară, eu, Sebastian şi Maria am plecat în păduricea din spatele curţii să culegem mure. Azorel, câinele fricos al bunicilor, a venit cu noi. Era o zi foarte călduroasă, numai bună de o plimbare prin pădurea răcoroasă, departe de soarele care dogorea. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre vară

Compunere - descriere păsărele gureşe

Descrierea unei dimineaţi de primăvară, dominată de ciripitul suav al păsărelelor mici şi gureşe, care trezeşte la viaţă natura.

Aerul rece al dimineţii, plin de mirosul dulce al primăverii, a trezit-o la viaţă. Zgribulită, deschide ochişorii mici, ca două bobiţe de mărgele, şi priveşte în jur. Deschide ciocul mititel, ca şi când ar căsca, după care îşi întinde aripioarele. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre primăvară

Compunere - Dialog între nepoţi şi bunic

O compunere sub forma unui dialog între un bunic şi nepoţii lui.

Prin geamul larg deschis, bunicul cu plete ninse privea departe în zarea albastră. Brusc, uşa grea de lemn de stejar se deschise larg. Un băiat şi o fetiţă, ambii cu părul bălai şi roşii la faţă, nepoţii bunicului, intrară în cameră.
- Da unde vă grăbiţi aşa, copiii moşului? M-aţi speriat, spuse moşul dojenindu-i.
- Iartă-ne moşule! Vroiam să te întrebăm dacă ştii să ne spui de ce latră câinii?
- Pentru că au gură, răspunse moşul, sorbindu-i din ochi pe cei doi.
- Da ce, pisicile nu au gură? Ele de ce nu latră, întrebă mezinul?
- Pisicile nu păzesc gospodăria, răspunse repede fetiţa. De asta latră bunicule câinii? Pentru că păzesc gospodăria, nu-i aşa?
- Da dragii moşului! Ce copii deştepţi are moşul, adăugă bătrânul, iar ochii i se umeziră de emoţie.

Descrierea unei zile de vară caniculare

O compunere în care este descrisă o zi de vară caniculară. O zi în care soarele arde puternic sus pe cer, iar razele lui toride pârjolesc natura. Compunerea conţine adjective la diferite grade de comparaţie.

Deşi e dimineaţă, soarele arde sus pe cer, aşa cum nu a mai făcut-o de multă vreme. Se anunţă o zi foarte încinsă. După cum a început această zi, ar putea fi cea mai fierbine şi mai nemiloasă zi din acestă vară. Cerul mai puţin albastru decât de obicei pare a fi decolorat de ascuţişul razelor trimise de discul solar. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să dea ochii cu soarele care dogoreşte nepăsător. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre vară

Compunere - De la fereastra casei mele

O compunere despre ce se aude de la fereastra casei mele. Textul este o compunerea descriptivă în care sunt folosite elemente auditive pentru a descrie atmosfera din jur.

Ferestrele mari, prin care soarele pătrunde în voie în camera obscură, sunt larg deschise. Neliniştea şi zarva oraşului se chinuie să pătrundă în camera mea. Undeva în apropiere, în copacii ce străjuiesc blocul prăfuit, păserelele mici ciripesc suav. Glasul piţigăiat al acestora se aude neîntrerupt. Gureşe cum sunt ele, păsărelele reuşesc să schimbe atmosfera mohorâtă a cartierului şi să o transforme într-un murmur plin de viaţă şi de culoare. Deodată, liniştea cartierului este spartă de sunetul strident şi răscolitor al unui girofar. Glasul tânguitor al acestuia se aude din ce în ce mai tare, semn că salvarea se apropie de strada mea. Când ajunge în dreptul geamului meu, se aude atât de tare încât ciripitul încântător al păsărilor este acoperit. Parcă ar fi stare de asediu! Apoi scade în intensitate, din ce în ce mai mult, până când devine abia perceptibil. Hărmălaia păsărelelor se aude din nou. Lătratul răguşit al unui câine întrerupe din nou concertul păsărilor. Se repetă de câteva ori, până când vocea unui om îi pune capăt: "Rex, vino înapoi! Rex!". Paşii înfundaţi ai câinelui se aud pe asfaltul tare. Câinele se îndreaptă în fugă spre stăpânul său. Îşi anunţă intenţia cu un lătrat scurt şi voios. Scrâşnetul roţilor unui automobil, pornit în grabă, îmi aminteşte că oraşul în care stau este aglomerat. Un claxon ascuţit şi prelung îmi confirmă gândurile. Sunetul iritant al claxonului se repetă de câteva ori. Se aude un zgomot de motor ambalat, după care sunetul se pierde printre blocuri ca o nălucă. Apoi din nou linişte. Ciripitul pune din stăpânire pe încăperea mea, dar nu pentru mult timp. Ciulesc urechile! De undeva din departare se aude o muzică liniştită. Aproape că-mi vine se visez cu ochii deschişi. Deşi nu se aud tare, acordurile de chitară răzbesc prin zumzetul oraşului, precum un ecou. Ritmurile armonioase ale chitarei, abia perceptibile, reuşesc să mă relaxeze. Ascult cu atenţie intonaţiile preţ de câteva minute. Reveria este întrerupt dintr-o dată. Clinchetul intens al sonerie se aude ca un ţipăt. Mă readuce cu picioarele pe pământ. Mă ridic de pe fotoliu şi mă îndrept grăbit spre uşa apartamentului.

Compunere - Peisaj de câmpie mirific

Compunerea este descrierea unui peisaj de câmpie în anotimpul primăvara. În compunere au fost folosite figuri de stil pentru a descrie frumuseşea câmpiei în cel mai frumos anotimp al anului, primăvara.

Un vânt molcom şi cald adie peste câmpia înverzită. Suflă gingaş peste grâul proaspăt încolţit, după care se ridică ca un duh spre înălţimi. Firişoarele străvezii de grâu îi răspund vântului la unison cu mişcări line. Se bucură de mângăierea discretă a vântului şi îşi scutură vesele ultimele bobiţe cristaline de rouă. O nouă zi începe. O zi frumoasă de poveste, judecând după razele de soare care scaldă cu lumina lor lanul înverzit. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre primăvară

Compunere despre pădure

Compunere despre pădure, un elogiu adus pădurii şi o caracterizare personificată a pădurii.

Mireasma pădurii îmi îmbată simţurile. Mă apropiu cu grijă de ea, pentru a o nu deranja, şi o privesc minute în şir. Mă încearcă un sentiment care mă copleşeşte. Atât de tăcută şi liniştită, aşa cum o ştiu din totdeauna, dar atât de prezentă în viaţa noastră a oamenilor. Fragilă, dar rezistentă în acelaşi timp nu ştie să se supere. Ştie doar să vieţuiască. Indiferent de cât rău îi facem, îi tăiem copacii, îi rupem crengile şi frunzele, ea se încăpăţânează să reziste. Dar nu orice fel de rezistenţă, ci o rezistenţă demnă şi falnică, precum copacii seculari care cresc în ea.

Au trecut peste pădurea din faţa mea mari urgii. Astă iarnă, una din cele mai grele din ultimii ani, jumătate din copaci au îngheţat. Unii au rezistat în picioare, iar alţii din genunchi au continuat să lupte. Cu toţii au suportat povara grea a omătului, s-au luptat cu dârzenie cu viforul ce ameninţa să crape şi pietrele. Singura lor alinare a fost regina nopţilor, care le şoptea neîncetat că iarna va trece, că de acolo din regatul său din înălţimi se vede primăvara venind.

Zi după zi, pădurea a aşteptat nerăbdătoare venirea primăverii. A sperat cu fiecare crenguţă şi rădăcină, că mai prinde o primăvară. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei veşti mult aşteptate, pădurea şi-a pus straie verzi şi a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ţinut să anunţe în cele patru zări că este bine şi că a trecut iarna. În semn de mulţumire pentru mândrul soare, care i-a mângâiat câlduros crengile în vremurile grele, pădurea a înflorit. Iar florile au răspândit în jur miresme bogate şi ameţitoare. Noapte de noapte, sub adierea vântului molcom de primăvară, pădurea salută prieteneşte luna, amica sa de-o viaţă. O prietenă fidelă care nu lipseşte de la nicio întâlnire, o ascultă şi o înţelege.

Deşi nu pare, pădurea este asemenea nouă oamenilor. Dacă petreci mult timp cu ea, îi poţi auzi glasul şi îi poţi înţelege foşnetul neîntrerupt. Dimineaţa lacrimi de rouă se scurg de pe braţele pădurii, lacrimi care o învorează şi o hrănesc deopotrivă. Seara, liniştită, pădurea îşi întinde obosită crengile şi îmbrăţişează cu căldură amurgul rece al nopţii. Adoarme linisştită cu gândul la o lume mai bună, o lume în care oamenii îi recunosc meritele şi mai mult decât atât, o respectă.

Cum aş vrea să fie părinţii mei

O compunere despre cum aş vrea să fie părinţii mei.

Eu aş dori ca părinţii mei să fie mai puţin ocupaţi decât sunt acum. Mi-ar face plăcere să pot petrece mai mult timp cu ei. Din cauza serviciului pe care îl au, - mama este medic, iar tata poliţist -, îi văd foarte rar. Zi de zi, pleacă dis-de-dimineaţă de acasă şi se întorc abia seara târziu. Dar nu zilele din timpul săptămânii sunt marea problemă, căci m-am învăţat să stau singur peste zi, să-mi iau singur să mănânc şi să-mi fac lecţiile fără ajutor. În schimb sfârşiturile de săptămână sunt deranjate. De multe ori, natura serviciului le cere alor mei să lucreze şi sâmbăta sau duminica. Aş dori ca la sfârşiturile de săptămână să aibă mai mult timp să ieşim în parc, să mergem la film sau teatru. Iarna ar fi frumos să mergem la munte să schiem, iar vara să putem să ne scăldăm în valurile mării şi să stăm la soare. Îmi aduc aminte cu plăcere de anii trecuţi, în care nu erau atât de ocupaţi ca acum. Nu exista weekend să nu-l petrecem în familie. Niciodată nu ne plictiseam!

Poate că unii copii consideră un avantaj că părinţii nu sunt mereu cu ei, dar părinţii mei sunt înţelegători şi nici nu-mi interzic multe lucruri. Aproape pot spune că-mi lasă libertatea să fac ce doresc. Din acest motiv mie îmi face mare plăcere să petrec timpul cu ei. Am noroc că părinţii mei sunt tineri, amuzanţi, astfel că te poţi distra foarte bine cu ei. Sper ca în viitor serviciul să le permită părinţilor mei să fie mai liberi. Mi-e dor de familia mea de odinioară!

Compunere - Primăvara, motiv de bucurie şi veselie

Este primavară. Soarele, florile, gâzele şi păsărelele ne chemau la joacă. Împreună cu prietenii mei Maria, Mihaele şi Ioana am plecat la pădurea de la marginea satului....citește continuarea compunerii pe Compuneri despre primăvară

Compunere - Un specatol vizionat

O compunere despre vizionarea unui spectacol de dans pentru copii. Pentru inspiraţie, găsiţi mai jos şi un fragment dintr-un frumos spectacol de dans din Botoşani.

Sâmbăta trecută am fost împreună cu părinţii la un spectacol de dans pentru copii. Spectacolul a avut loc în Sala Mare a teatrului din oraşul nostru.

De cum am păşit în sala frumos amenajată am fost impresionată de imaginea de vis pe care o aveam în faţa mea. Scena era cufundată în penumbră, doar locul în care urmau să danseze elevii era puternic iluminată. Cortina grea, de catifea roşie, era coborâtă, iar beteaua de pe podeaua scenei făcea ca ringul de dans să strălucească şi să împrăştie lumini sclipitoare.

Într-un colţ al scenei, mai mulţi elevi se mişcau de colo-colo emoţionaţi, nerăbdători să urce pe scenă. Erau dansatorii, îmbrăcaţi diferit, în funcţie de şcolile din care proveneau, pentru a putea fi deosebiţi de spectatori. La un moment dat s-a făcut linişte în sală. Muzica a început să cânte, spectacolul începea. Perechi de câte doi copii, băiat şi fată, se mişcau armonios pe ritmurile unui vals vienez. Fetele, îmbrăcate cu rochiţe lungi până la glezne, ornate cu paiete strălucitoare se învârteau cu multă graţie, asemeni unor prinţese într-o sală de bal. Băieţii, purtând haine de gală, le acompaniau şi se mişcau cu multă eleganţă, asemenea unor cavaleri. Perechile păreau rupte dintr-o altă lume, o lume de basm, în care lumina, culoarea şi muzica se împleteau perfect cu stilul şi rafinamentul dansului.

Mai multe serii de perechi s-au perindat prin faţa ochilor noştri pe ritmuri de vals. Apoi a venit timpul tangoului. Perechile şi-au schimbat ţinutele. Fetele purtau rochii lungi şi luxoase, iar băieţii fracuri elegante. Sala s-a umplut de ritmurile lente şi melodioase ale tangoului. Copiii executau paşii de dans cu multă fineţe, astfel că întreaga atmosferă s-a umplut de un farmec aparte.

După mai multe reprize de dans, spectacolul a luat sfârşit, moment în care spectatorii, inclusiv eu am aplaudat minute în şir prestaţia dansatorilor. După aplauzele, dar şi după vociferările celor din jur îţi putea da seama că tuturor le-a plăcut spectacolul, acesta fiind o reuşită.

Pe drumul spre casă i-am abordat pe părinţii mei, întrebându-i dacă aş putea să urmez şi eu nişte cursuri de dans, asemănătoare cu cele pe care le-am văzut la spectacol. Mi-au răpuns afirmativ, aşa că la anul, poate, voi fi şi eu pe ringul de dans.

Compunere scurtă despre toamnă

O compunere despre anotimpul toamna, scrisă de Schuldesz Paul, elev în clasa III, în Dumbrăviţa, Timiş.

E toamnă iar. Mă uit pe geam şi un soare nu foarte prietenos îmi face cu mâna. Copacul din faţa casei, pare puţin speriat de ce i s-a intamplat: toate frunzele i s-au îngălbenit şi au început să-i cadă pe jos. În bătaia firavă a vântului pare că-şi tot învârte crengile în stânga şi-n dreapta şi încearcă să-şi adune din frunze. Două păsărele, care toată vara m-au trezit dis-de-dimineaţă cu ciripitul lor, se agită foarte tare. Se pregătesc de drum lung, îşi fag bagajele să plece prin străinătăţuri mai calde, în care să petreacă iarna. De ce oare se grăbesc atât de tare? Poate pentru că n-or să mai găsească hrană sau o să le fie frig. Dar mai bine mă îmbrac şi ies puţin la joacă.
Cu siguranţă vara va veni din nou!

Compunere - Descrierea unui fluture - zbor de fluture

O compunere cu figuri de stil multiple, o descriere a unui fluture şi descrierea zborului gingaş al unui fluture.

Gingaş, cu aripioare poleite în culori vii, fluterele dă târcoale unui câmp multicolor, plin cu flori superbe. Bate rapid din aripioarele delicate, indecis asupra cărei flori să poposească. Într-un final alege o floare sângerie, bogată în petale, de pe care alunecă bobiţe de rouă. Se aşază pe corola mândră a florii şi soarbe cu nesaţ din roua pură a unei petale. După ce-şi potoleşte setea, rămâne nemişcat pentru o perioadă de timp. Se odihneşte sub razele calde ale soarelui blând. Dacă nu ai ştii că e real ai putea spune că întrega imagine este un tablou. Singurele care amintesc de faptul că imaginea din faţă este reală sunt razele soarelui. Acestea se joacă în coloritul aripilor fluturelui, după care se reîntorc în natură sub forma unui buchet de sclipiri.

Din depărtări se apropie un vânticel. Fluturele adormit prindre dintr-o dată viaţă şi, profitând de pala de vânt, se ridică spre seninul cerului. Cu o artă desăvârşită, care l-ar face invidios pe orice acrobat, zboară schimbându-şi direcţia de mai multe ori într-o clipită. Se zbenguie plin de energie în aer, asemenea unui mieluşel pe imaş. Pare neobosit. Urcă şi coboară în înălţimi cu o repeziciune uimitoare. După care se lasă purtat de suflarea lină a vântului, alunecând prin aer ca o nălucă. De la depărtare pare o pană aflată la cheremul vântului.

La fel de subit cum a început, dansul fluterului ia sfârşit. Bate atât de rapid din aripi încât coloritul aripilor devine un amestec de culoare şi lumină. Se îndepărtează discret, îndreptându-se spre linia orizontului.

Dialog - Zâna Bună şi o fetiţă

O compunere sub forma unui dialog, purtat între Zâna cea Bună şi o fetiţă.

La adăpostul întunericului dens pare că şi timpul a adormit. Secundarul ceasului din cameră se mişcă leneş pe cadranul plin de cifre. Se străduieşte să rămână treaz. Doar el nu doarme, în rest totul este cufundat într-un somn profund. La un moment dat vesteşte miezul nopţii. Porţile nopţii se deschid, iar din negura visului apare Zâna cea Bună. Se apropie direct de patul în care dormea fetiţa cu părul auriu. O trezeşte din somn, după care i se adresează blând:
- M-ai chemat fetiţă frumoasă? Strigătul tău s-a auzit până la porţile palatului din Lumea Viselor în care locuiesc eu.
Fetiţa privii cu greu spre zână. Avea o rochie strălucitoare şi un păr lung şi blond. Pe cap avea aşezată o coroană aurită, iar în picioare purta conduri albi ca spuma laptelui. Era de o frumuseţe cum nu mai văzuse niciodată. Îi răspunse:
- Da, preafrumoasă zână. Am nevoie de ajutorul tău. Eşti singura care mă poate ajuta. Vrei să mă ajuţi?
- Spune, copila mea. Ce gânduri îţi tulbură somnul liniştit? spuse zână pe un ton prietenesc.
- Mâine la şcoală am testare. Mi-e frică că nu am învăţat suficent. Nu vreau să iau notă mică. Crezi că mă poţi ajuta? adăugă fetiţa chinuindu-se să nu izbucnească în lacrimi.
- Fată frumoasă, de mulţi ani te supraveghez. Ştiu fiecare mişcare pe care o faci. Tu eşti o fată sârguincioasă şi deşteaptă. Ştiu că ai învăţat suficient. Nu ai de ce să-ţi faci griji. Mâine te vei descurca foarte bine la test.
- Crezi? răspunse cu neîncredere fetiţa. Şi atunci de ce mi-e frică?
- Sunt sigură cum te văd şi cum mă vezi, spuse zână zâmbind. Eu nu aş spune că ţi-e frică, ai doar emoţii. Iar emoţiile sunt bune. Fără emoţii oamenii s-ar simţi demotivaţi să facă anumite lucruri. Emoţiile sunt un dar divin care te ajută.
- Aşa... Care va să zică, eu sunt doar emoţionată. Iar aceste emoţii sunt bune pentru mine? Adică mă ajută, îmi dau impulsul să învăţ mai mult. Am înţeles bine Zână Bună? întrebă curioasă fetiţa.
- Da fetiţo. Ai înţeles foarte bine. Stai liniştită. Orice om are emoţii, spuse zâna pe un ton împăciuitor.
- Chiar şi tu, frumoasă zână?
- Eu nu sunt om. Nu mai sunt muritor de ceva vreme ... am fost dar nu mai sunt, zise zâna cu o tristeţe în glas. Am iubit cândva un prinţ fermecat ... adăugă zâna după care se opri.
- Spune-mi ce s-a înâmplat. De ce te-ai oprit?
- Este prea târziu, mâine ai de dat testul acela. Trebuie să dormi acum. Îţi voi povesti altă dată.
- Promiţi? zise fata cu nerăbdare. Haide, promite-mi, te rog!
- Bine, bine, promit, râse zâna. Acum dormi! După care se făcu nevăzută.
Fetiţa căzu într-un somn profund fără vise. În lumina lunii, ce intra pe fereastră, fetei i se putea ghici un zâmbet pe faţă. Era semnul că zâna cea bună îi alungase orice teamă din suflet.

Explicare proverb - Buturuga mică răstoarnă carul mare

Explicarea proverbului Buturuga mică răstoarnă carul mare. Nu puteţi face o compunere reuşită despre acest proverb, dacă nu-l înţelegeţi pe deplin. Exemplele cu care este ilustrată explicaţia proverbul oferă şi câteva idei despre ce aţi putea scrie într-o compunere.

Pentru a înţelege acest proverb să ne imaginăm la propriu cum s-ar putea desfăşoara acţiunea care să ducă la rezultatul descris. Avem un car, cu patru roţi - deci foarte stabil, care se deplasează pe un drum. În mijlocul drumului există o buturugă. Dacă o ignorăm şi în drumul nostru trecem cu roata peste ea, putem avea surpriza ca acel mic obiect să ne răstoarne carul. Sau mai probabil să avarieze una din roţi, astfel încât deplasarea mai departe să fie imposibilă. Pentru a nu avea probleme cu mica buturugă din mijlocul drumului există două soluţii: coborâm din car şi îndepărtăm buturuga din calea noastră, astfel încât drumul să fie liber. A doua rezolvare este mai elegantă şi anume ocolim buturuga şi nu intrăm în contact cu ea.

În viaţa de zi cu zi, proverbul poate fi utilizat în diferite situaţii. De exemplu, pentru un elev buturuga mică ar putea fi o lecţie, iar carul mare ar putea fi un test sau un examen. Ignorând o lecţie pe care nu am aprofundat-o sau nu am înţeles-o, am putea avea surpriza ca de ea să depindă restul lecţiilor (de exemplu pentru clasele primare tabla adunării este baza pentru scădere, înmulţire, împărţire etc). Neavând baza pentru lecţiile viitoare, materia care va urma să fie predată nu va putea fi însuşită, rezultatul fiind un dezastru la examen sau test. Cu alte cuvinte, în viaţă, un mic obstacol, căruia nu i-am dat prea multă atenţie, precum o lecţie neînvăţată, poate răsturna o situaţie în defavoarea noastră, exact cum face buturuga mică cu carul mare.

Putem găsi o altă aplicare a proverbului în situaţia în care ne confruntăm cu ceva periculos pentru noi. De exemplu trecem pe lângă un câine fără stăpân, mic şi amărât. Putem spune că acest câine este mic şi nu ne-ar putea face rău. Dacă acel căţel ne va muşca, vom avea probleme: vom merge la doctor, nu vom putea face sport, nu vom putea merge cu bicicleta etc. Prin urmare situaţia pe care am desconsinderat-o, câinele care ar putea muşca, ne va crea probleme exact cum buturuga mică afectează carul din proverb. Din această perspectivă, o altă explicare a proverbului ar fi: să nu ne subestimăm niciodată adversarul; şi cel mai mic adversar ar putea să ne învingă, indiferent cât de puternici am fi noi. Soluţia pentru această problemă este evitarea unei situaţii periculoase oricât de nevinovată ar părea ea. Sau aşa cum spuneam mai sus, în cazul ocolirii buturugii din mijlocul drumului, să încercăm să ocolim situaţiile periculoase, nu să mergem de-a dreptul prin mijlocul lor.

Compunere - O excursie la munte, într-un sfârşit de săptămână

O compunere despre o excursie la munte, într-un sfârşit de săptămână. Sunt folosite în compunere mai multe substantive comune şi substantive proprii (substantivele proprii sunt subliniate).

În acest sfârşit de săptămână, am fost împreună cu părinţii mei la munte. Am plecat din Bucureşti dis-de-dimineaţă, iar pe la ora 10 am ajuns la Poiana Braşov. Ne-am cazat la Hotelul Belvedere, după care am luat micul dejun. Apoi am făcut o drumeţie pe traseul montan Poiana Brasov - Cristianu Mare. A fost foarte frumos. Am făcut foarte multe poze. Cea mai frumoasă poză a fost aceea în care am surprins de pe vârful masivului oraşul Braşov.

A doua zi am ales să facem puţin sport. Am închiriat un ATV şi am colindat împreună cu tatăl meu câteva coline montane, din apropierea hotelului în care am fost cazaţi. A fost o experienţă deosebită. După ce ne-am întors, vântul se înteţise puţin. Era o atmosferă numai bună pentru înălţatul unui zmeu. Am scos zmeul din maşină şi l-am ridicat la cer. S-a ridicat atât de sus încât am ajuns la capătul firului. Brăzda atât de frumos cerul, încât nu m-am răbdat să nu fac un filmuleţ cu telefonul mobil, pe care-l voi urca cât de curând pe YouTube.

Spre seară am împachetat lucrurile şi ne-am pregătit de întoarcerea spre casă. În drum spre Bucureşti, ne-am oprit la taraba unui vânzător ambulant din Predeal şi am cumpărat câteva obiecte tradiţionale româneşti. Mica noastră excursia la munte luase sfârşit, dar am promis să ne reîntoarcem la munte cât mai curând posibil.

Compunere - Un dialog între prietene

O compunere sub forma unui dialog în parc, între 3 prietene. Compunerea a fost trimisă de Ionescu Ana Maria, elevă în clasa a II-a, la o şcoală din Bucureşti.

Într-o zi de vară călduroasă, m-am dus cu prietenele mele cele mai bune, Adriana şi Andreea, în parc. Aici ne-am distrat de minune: ne-am dat în leagăn, am mâncat îngheţată şi am jucat badminton. La un moment dat Adriana zise:
- Ce vom face mâine?
- Eu am o idee! a spus Ştefana.
- Ce idee? am răspuns noi.
- Să mergem mâine într-o excursie la Craiova. Vreţi? Părinţii mei au treabă la Craiova. Am putea merge cu ei.
- Ar fi superb, Ştefana, am spus noi într-un glas.
Între timp se făcuse târziu. Fetele au stabilit să se audă la un telefon mai târziu, pentru a stabili detalii despre excursia de a doua zi. După care şi-au spus "Pa" şi au plecat fiecare spre casa ei.

Compunere - descriere ploaie, furtună

O descriere a unui colţ de natură în timpul unei ploi; o furtună cu tunete şi fulgere. Compunerea conţine elemente de descriere a unei furtuni.

Picurii mari şi grei cad furioşi din înalturi. Parcă s-au rupt zăgazurile cerului. Ploaia deasă nu are nicio milă faţă de pământul deja ticsit peste măsură de apă. Solul nu mai poate înghiţi apa care cade fără încetare de câteva ore, astfel că formează şiroie mari, care se preling la tot pasul. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre primăvară

Compunere - dacă aş fi magician, aş schimba lumea

O compunere care are ca punct de plecare întrebarea: Dacă aş fi magician, ce aş face? Compunerea este scrisă având în minte educaţia civică. (dragostea şi grija faţă de semeni, iubirea aproapelui tău, dorinţa de a face fapte bune, dragostea de carte şi de învăţătură)

Dacă aş fi magician, cu puteri nelimitate, şi aş putea să fac miracole, mi-ar face plăcere să ajut lumea. În primul rând i-aş ajuta pe cei din jurul meu. Nimeni din cunoscuţii mei nu ar mai fi bolnav, supărat sau nefericit. Pentru că sănătatea o consider ca fiind cea mai importantă, m-aş ocupa mai întâi de toate de sănătatea lor. Le-aş da o sănătate de fier, iar dacă ar fi bolnavi i-aş vindeca. Apoi aş avea grijă să-i văd pe toţi fericiţi şi mulţumiţi de viaţa pe care o au. Chiar dacă nu este deloc uşor să faci pe cineva fericit, m-aş strădui cât m-ar ţine puterile de magician să fac cât mai mulţi oameni fericiţi. Deşi, aşa cum se ştie, banii nu aduc fericirea, dacă mi-ar cere bani aş face o magie şi le-aş oferi câţi bani ar avea nevoie.

Apoi, mi-aş îndrepta toată atenţia către ceilalţi semeni. Cu toate puterile mele miraculoase aş încerca să schimb lumea în bine. Aş opri războiele din lume, pentru a fi o pace totală pe pământ. Aş încerca să semăn speranţă şi iubire în sufletele oamenilor, astfel încât viaţa pe pământ să fie armonioasă şi fără conflicte. Aş scoate din mintea şi inimile oamenilor duşmănia şi agresivitatea.

Dacă toate aceste miracole nu mi-ar secătui puterile de magician, mi-aş îndrepta apoi atenţia spre calimităţile naturale de pe acest pământ. Aş opri cutremurele, inundaţiile, incendiile şi uraganele. Într-o lume cu adevărat fericită dezastrele naturale nu ar avea ce căuta. Oamenii ar trebui să fie pe deplin stăpâni pe propriile vieţi şi nu ar trebui să se afle la mâna hazardului şi a întâmplării.

O altă chestiune pe care mi-ar face plăcere să o rezolv cu capacităţile mele de magician ar fi hrana pentru oameni. Aş face în aşa fel încât hrana să fie suficientă pentru toată lumea, pentru a nu mai fi obligaţi să vânăm animalele. Datorită sărăciei şi a foametei din lume, o serie de animale au fost vânate în exces, iar acum sunt pe cale de dispariţie. Pentru a opri acest fenomen nedorit ar trebui cu adevărat făcută o magie, situaţia fiind cu adevărat tristă în acest moment.

După ce m-aş ocupa de toate cele de mai sus m-aş opri şi asupra mea. Aş fi deosebit de generos cu sănătatea mea. Mi-aş face o vrajă pentru a nu mă mai îmbolnăvi niciodată. Apoi, deoarece îmi place foarte mult să citesc, magia s-ar îndrepta către cărţi. Aş pune pe internet gratuit toate cărţile din lume, la dispoziţia tuturor, astfel încât fiecare om să poată citi, să se educe, indiferent de posibilităţile materiale pe care le are. Pentru mine acestă ultimă magie ar fi un miracol, care m-ar face cu adevărat fericit!

Compunere - jucăria preferată a unui băiat

O compunere despre jucăria preferată a unui băiat: un elicopter comandat de la distanţă.

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit până acum este un elicopter cu telecomandă. Este mic,cântăreşte foarte puţin, dar este agil şi poate fi controlat foarte uşor cu ajutorul telecomenzii. Din aceste motive poate fi folosit în spaţii închise, cum ar fi interiorul apartamentului în care locuiesc eu.

Dacă la început mi-a fost greu să-l controlez şi părea imposibil să nu-l lovesc de pereţi, acum am devenit un adevărat expert în a-l mânui. Chiar dacă am mai avut jucării cu telecomandă, acest aparat de zbor m-a cucerit în totalitate. De dimineaţa până seara, atunci când timpul îmi permite, eu şi elicopterul meu facem adevărate raiduri prin apartament. Am imaginat şi o serie de activităţi din ce în ce mai grele cu această jucărie, cum ar fi: aterizarea la punct fix, ridicare unor obiecte uşoare şi deplasare lor pe distanţe scurte sau chiar zborul în condiţii deosebite - în plin vânt produs de ventilatorul din cameră. În weekendul viitor mi-am propus să-l scot afară, să văd cât de sus poate zbura. O altă curiozitate pe care o am legată de acest elicopter este dacă reuşesc să-l controlez pe ploaie.

Este de prisos să spun că a devenit jucăria mea preferată. Aproape că nu mai am ochi pentru celelalte jucării pe care le deţin. Prietenii mei cei mai buni, Vasile şi Ion l-au văzut şi l-au apreciat. I-am convins şi pe ei să-şi cumpere. Atunci când o vor face, vom ieşi afară şi vom înălţa la cer aparatele. Am şi ales cum se va numi numele grupului nostru de elicoptere: "Escadrila neînfricată".

Compunere - jucăria preferată a unei fetiţe

O compunere despre jucăria preferată a unei fetiţe: o bicicletă Barbie.

O fetiţă mândră de bicicleta Barbie
(Copyright image courtesy of monicamihai.ro)
Jucăria mea preferată încă de când eram foarte mică este o păpuşă Barbie, pe care am botezat-o Puşa, când încă nu vorbeam prea bine. Cu ea am dormit pe parcursul grădiniţei. Ea a fost pentru mine ca o soră pe care nu am avut-o şi pe care mi-am dorit-o foarte mult. Între timp am crescut şi am început să merg la şcoală. Am renunţat să mă mai joc cu păpuşa Barbie, eram deja prea mare pentru aşa ceva. Atunci am primit cadou de la părinţii mei, ceva care să-mi amintească de momentele frumoase petrecute cu Barbie, o bicicletă Barbie.

În scurt timp, bicicleta Barbie a devenit pasiunea mea, aş putea spune jucăria mea preferată. Vopsită integral în roz, asemeni hainelor păpuşei Barbie, cu roţile albe precum părul blond al Puşei mele, bicicleta este deosebit de frumoasă. Pe ghidonul moale al bicicletei sunt imprimate imagini cu nişte păpuşi Barbie, imagini care îmi aduc aminte cu plăcere de păpuşa mea, care acum se odihneşte într-un colţ al camerei mele. Atunci când ies pe stradă cu bicicleta pentru a mă plimba, am grijă să-mi pun o îmbrăcăminte roz, pentru a mă asorta cu culoarea bicicletei.

Această bicicletă a devenit jucăria mea preferată deoarece atunci când sunt cu ea mă simt precum o păpuşă Barbie. Dacă păpuşa Barbie ar prinde viaţă şi ar fi reală, cred că i-ar plăcea foarte mult bicicleta mea. Ar fi la fel de mândră de ea, aşa cum sunt şi eu, şi ar pedala veselă ca mine. S-ar bucura de fiecare moment petrecut în compania bicicletei roz.

Compunere - Dialog între un râu şi o mare

O compunere sub forma unui dialog, o personificare, în care personajele dialogului sunt un râu şi o mare.

La ceas de seară, râul şi marea stau de vorbă. În timp ce aşteaptă ca mare să-şi deschidă braţele pentru a cuprinde apele râului, îşi vorbesc cu simpatie, ca doi prieteni vechi.

- Râule, râule! Drum lung ai bătut şi astăzi!
- Da aşa e. Vin de departe. Am scăldat cu apele mele multe plaiuri. Mi-am unduit şiroaiele prin ţinuturi locuite, dar şi prin regiuni prin care nu vezi ţipenie de om. Dar tu ce ai făcut de când nu am mai vorbit?
- Eu am purtat pe valurile mele sute de bărci şi vapoare. Le-am legănat ca pe nişte frunze aflate în bătaia vântului. Apoi am suflat vânt puternic pentru a le ajuta să navigheze.
- Te-au afectat ultime ploi? întrebă curios râul.
- Da. Şi încă ce mult m-a afectat. Mi-a crescut nivelul foarte mult încât nu am mai avut loc în albia mea. Am inundat porturile şi plajele. Am lăsat după mine multe stricăciuni. M-am chinuit să le explic oamenilor că nu e vina mea. Dar nu m-au înţeles.
- Ştiu cum e! răspunse râul. Zilele trecute şi albia mea s-a umflat şi am inundat un sat întreg. În drumul meu am distru zeci de case. Le-am promis oamenilor care plângeau că voi avea grijă să nu se mai întâmple aşa ceva pe viitor. Şi chiar aşa am să fac!
- Draga mea mare acum deschide porţile să intru, să-mi pot descărca apele. Am cu mine o sumedenie de peşti care ard de nerăbdare să simtă gustul sărat al apei de mare.
- Gata râule, prietenul meu de-o viaţa. Veniţi în casa mea. E loc pentru toţi.
- Mulţumesc şi mi-a părut bine de conversaţie, adăugă râul, umflându-şi apele pentru a se vărsa în mare.
- Ne mai auzim râule! Umblă sănătos până atunci, şopti mare prin valurile sale învolburate.

Compunere - şcoala cuib de înţelepciune

O compunere despre şcoală, privită metaforic conform figurii de stil şcoala cuib de înţelepciune

Şcoala este locul în care elevii petrec o mare parte din zi, astfel că pentru ei şcoala devine o a doua casă. O casă în care fraţii sunt colegii de clasă, iar părinţii sunt profesorii sau învăţătorii. Aşa cum, în fiecare zi, părinţii sunt atenţi la comportamentul copiilor, le oferă acestora sfaturi şi învăţăminte şi profesorii îi supraveghează şi le oferă poveţe. În plus, faţă de părinţi, profesorii au în grijă de educaţia elevilor. Ceas de ceas şi minut de minut, profesorii oferă învăţăceilor din faţa lor cunoştinţe şi informaţii valoroase despre lumea înconjurătoare, despre cultura lumii şi istoria acesteia. Ajutaţi de educaţia primită şi de experienţa acumulată de-a lungul anilor, profesorii formează generaţii de copii. Cu multă muncă şi perseverenţă, profesorii reuşesc să transforme copiii interesaţi doar de joacă, în elevi interesaţi de educaţie şi civilizaţie.

Pe nesimţite, zi de zi, cu ajutorul şcolii, elevii îşi lărgesc orizontul asupra lumii. Opiniile lor devin argumente ştiinţifice, iar sentimentele şi pasiunilor sunt integrate în marea cultură a civilizaţiei umane. Privită în ansamblu, şcoală pregăteşte copiii să devină adolescenţi educaţi, iar mai apoi adulţi responsabili, capabili să înţeleagă enigmele acestei lumi, să-i desluşească tainele. Prin educaţia oferită de către profesori elevilor este asigurată evoluţia speciei umane, o evoluţie bazată pe informaţii certe şi diverse. Pentru elevi, şcoala este un izvor nesecat de informaţii, un izvor din care curge necontenit ştiinţă şi cultură.

Deşi este înţeleasă de mult ori greşit, şcoala nu este doar un loc în care se întâlnesc elevii şi profesorii. Nu este nici sala de clasă în care profesorul întreabă, iar elevul răspunde, iar pe baza răspunsului acesta din urmă este notat. Şcoala este un cuib de înţelepciune, este o interesecţie în viaţă, care îţi permite să o apuci, în funcţie de interese sau pricepere, pe unul din drumurile care ţi se deschid în faţă.

Compunere narativă - vacanţa de vară la bunici

O compunere narativă despre vacanţa de vară, petrecută la ţară, în satul bunicilor.

Vacanţa de vară mi-am petrecut-o la bunicii mei din Moldova. Satul în care locuiesc aceştia se află în apropierea râului Prut. Cum în ultima vacanţă de vară am fost ocupat cu diverse examene, vara aceasta am recuperat şi am stat la bunici pe toată perioada verii....citește continuarea compunerii pe Compuneri despre vară

Compunere descriptivă - bunica mea, portret fizic şi moral

O compunere descriptivă despre bunica mea. Compunerea prezintă un profil fizic şi moral al bunicii mele. Vezi și: Compunerea descriptivă despre bunicul meu

Bunica mea este o femeie născută şi crescută la ţară, într-un sat frumos din mijlocul Ardealului. Este o ţărancă autentică: după vorbă şi după port. Cu mândrie şi cu grijă, îmbracă portul popular, iar năframa şi-o aşează pe cap aşa cum şi-au aşezat-o femeile românce de când locuiesc pe aceste pământuri. Ia şi catrinţa întregesc portul popular al bunicii mele, specific zonei Ardealului. Fumuseţea hainelor moştenite din străbuni este întrecută doar de frumuseţea bunicii mele. Chiar dacă anii au trecut peste ea şi au lăsat urme adânci în fizionomia ei, bunica mea îşi păstrează chipul frumos din tinereţe. Seninătatea ochilor albaştri şi părul alb, cândva blond, nasul drept, descriu o femeie mândră, arhetipul româncei din Ardeal. Sprintenă şi vioaie chiar şi la vârsta ei înaintată, bunica mea trădează sănătate şi o viaţă curată.

Poate cea mai importantă calitate a bunicii mele este blândeţea. Liniştită, mereu veselă şi optimistă ea este un model de comportament pentru mine. De când o ştiu, bunica mea nu a ridicat tonul niciodată, la mine sau la cei din jur, nu am văzut-o nervoasă sau supărată. Din aceste motive am considerat-o încă de mic copil a doua mea mamă. La fel ca o mamă m-a poveţuit şi m-a dojenit atunci când am greşit, a avut răbdare cu mine şi m-a înconjurat cu dragoste şi bunătate.

Bunica mea este o persoană deosebită pe care o preţuiesc şi o iubesc foarte mult. Despre ea nu am decât cuvinte de laudă şi o consider un model moral pentru mine şi pentru cei din jurul ei.

Compunere despre ţara mea, Moldova

O compunerea despre patria mea, Moldova, în care sunt folosite expresiile colţişor de rai, vatra mea străbună, pămînt mirific.

Sunt mândru de ţara mea, Moldova, o ţară frumoasă cum nu e alta pe lume. Din negura timpului, aceste plaiuri au fost considerate de locuitorii acestor pământuri un colţişor de rai. Codrii seculari, dealurile line şi râurile cu ape curate precum cristalul sunt tot atâtea motive de mândrie şi bucurie pentru cei care vieţuiesc în Moldova.

Încărcată de o istorie zbuciumată, Moldova este o ţară care şi-a câştigat demnitatea prin lupte şi războaie. Niciodată nu a cedat în faţa duşmanilor ei, iar idealul locuitorilor acestui pământ mirific a fost neatârnarea faţă de orice interes străin. Singura supunerea cunoscută în vatra mea străbună, Moldova, a fost în faţa lui Dumnezeu. Respectul cuvenit divinităţii, dar şi iubirea faţă de cele sfinte sunt exprimate prin obiceiuri, tradiţii şi sărbători populare. Mănăstiri şi biserici frumoase, cu o arhitectură deosebită, pot fi întâlnite pe întreg teritoriul Moldovei. Aceste simboluri sfinte, închinate divinităţii, fac parte din farmecul Moldovei şi îi o oferă o identitate unică.

Moldova este patria străbunilor mei, dar şi locul în care mă simt cel mai bine. Pentru mine, Moldova reprezintă şi va reprezenta pentru totdeauna Acasă. Indiferent de zările spre care mă vor purta paşii, patria mea, Moldova, va fi mereu în inima şi în sufletul meu.