O compunere despre o excursie la munte, într-un sfârşit de săptămână. Sunt folosite în compunere mai multe substantive comune şi substantive proprii (substantivele proprii sunt subliniate).
În acest sfârşit de săptămână, am fost împreună cu părinţii mei la munte. Am plecat din Bucureşti dis-de-dimineaţă, iar pe la ora 10 am ajuns la Poiana Braşov. Ne-am cazat la Hotelul Belvedere, după care am luat micul dejun. Apoi am făcut o drumeţie pe traseul montan Poiana Brasov - Cristianu Mare. A fost foarte frumos. Am făcut foarte multe poze. Cea mai frumoasă poză a fost aceea în care am surprins de pe vârful masivului oraşul Braşov.
A doua zi am ales să facem puţin sport. Am închiriat un ATV şi am colindat împreună cu tatăl meu câteva coline montane, din apropierea hotelului în care am fost cazaţi. A fost o experienţă deosebită. După ce ne-am întors, vântul se înteţise puţin. Era o atmosferă numai bună pentru înălţatul unui zmeu. Am scos zmeul din maşină şi l-am ridicat la cer. S-a ridicat atât de sus încât am ajuns la capătul firului. Brăzda atât de frumos cerul, încât nu m-am răbdat să nu fac un filmuleţ cu telefonul mobil, pe care-l voi urca cât de curând pe YouTube.
Spre seară am împachetat lucrurile şi ne-am pregătit de întoarcerea spre casă. În drum spre Bucureşti, ne-am oprit la taraba unui vânzător ambulant din Predeal şi am cumpărat câteva obiecte tradiţionale româneşti. Mica noastră excursia la munte luase sfârşit, dar am promis să ne reîntoarcem la munte cât mai curând posibil.
nu e prea tare faza cu atv-ul,dar an rest e foarte buna
RăspundeţiȘtergereFRUMOASĂ COMPUNERE
ȘtergereMERRGE BINE TITLU DUMINICA CU PRIETENI MEI
ȘtergereEu cred ca e o compunere de cea mai mare pitzy ...cat poti sa te lauzi acolo!?
RăspundeţiȘtergerema fraiere e bunicica nu poti schimba si uh cuvinte
Ștergeremie imi place...da nu mia placut aia q zmeu:)) dar in rest totul ok
RăspundeţiȘtergeresuper misto compunerea
Ștergeree misto compunerea chiar imi place
RăspundeţiȘtergereeeeeh nu tre` sa ne placa noua :)) la profesori>:D<:)):))
Ștergerece
Ștergerece
super
RăspundeţiȘtergeree bunicica
RăspundeţiȘtergeree tare
RăspundeţiȘtergereesti culmea eu am rescris cateva cuvinte dar e buna
RăspundeţiȘtergeree cea mai tare compunere dar
RăspundeţiȘtergerechiar cu atv:-h
asta cu youtube e de facut reclama
RăspundeţiȘtergeree bunicica compunerea,dar faza cu YouTube nu prea merge...
RăspundeţiȘtergerea fost frumoasa compunerea dar faza cu atv-ul si cu Youtube nu prea mergeau in compunerea asta
RăspundeţiȘtergereDaca vrei sa o citesti profesoarei tale cei zici ca ai facut o compunere in care tu te plimbai cu tatal tau cu atv-ul,mama ta ramanea la hotel si pe urma i-ai facut un filmulet zmeului si la-i bagat pe youtube
Deci compunerea asta a fost foarte buna in afara de faza aia cu atv-ul si cu youtube
frumosa excursie
RăspundeţiȘtergereba mie imi trebuia sa subliniezi complementele
RăspundeţiȘtergereSi tu nu stii care sunt complemente ?
ȘtergereFrate , da'o incolo de treaba :| .
Nu imi place
RăspundeţiȘtergereCatre toti comentatorii zurlii :
RăspundeţiȘtergereCopilul e in clasa a-2-a , a-3-a , ce mama ei de treaba . daca nu va covin compunerile puse pe net , faceti-va voi .. nu mai fiti papagali ... si nu mai spuneti :
- Vai ce slaba e !
- Eu o faceam mai buna !
- Si un copil de gradi o facea mai faina , etc .
Dudes , get a life ! ;)
hahaha
Ștergerenormalll are dreptatee...nu va convine sanatate..fa tu una mai buna :p :p :P
ȘtergereTrebuie sa ne placa noua sau la profesori/eu zic ca la pridesori :)))))))))))
RăspundeţiȘtergerefoarte tareee....
RăspundeţiȘtergerenea esti varza!
RăspundeţiȘtergerefrumoasa compunere
RăspundeţiȘtergeremia pus 10 pe compunere
ȘtergereFOARTE FRUMOS
RăspundeţiȘtergereImi place si sper ca si la profesori :)
RăspundeţiȘtergerei destul de buna
RăspundeţiȘtergerei destul de buna
RăspundeţiȘtergeremah frate duo in colo de treaba am nevoie de altfel de compunere
RăspundeţiȘtergeree bunicica
RăspundeţiȘtergeream luat 7 si sunt in cls 5 si profa nu sa prins sa este de pe net
RăspundeţiȘtergerebv
RăspundeţiȘtergereda tu de cat timp ai vazut compunerea ?
RăspundeţiȘtergerece idei trasnite mai are si asta,sa pui filmarea pe youtube...
RăspundeţiȘtergereMata anonim
RăspundeţiȘtergerehei nu mai faceti atata gura ca nu e buna compunerea nu tr sa ti placa tie tr sa le placa la profii daca iei 4 e mai bine decat sa scri compunerea?
RăspundeţiȘtergeresa ma pis pe ia nu mia plakut da am scris si yo .. trebuia sa scriu despre inserarea la munte ceva d genu dar am mai bagat de la mn
RăspundeţiȘtergerebunicica imi place ca ai descris multe figuri de stil RESPECT
RăspundeţiȘtergerebunicica imi place ca ai descris multe figuri de stil RESPECT
RăspundeţiȘtergerefaza cu YOUTUBE e cam inafara subiectului,dar in rest e buna
RăspundeţiȘtergereE super NASPA compunerea am luat 10 pe ea
RăspundeţiȘtergerehuzum andreea
RăspundeţiȘtergeresuper draguta compunerea !!
RăspundeţiȘtergereFRUMIX
RăspundeţiȘtergerelike
RăspundeţiȘtergerefoarte tare
RăspundeţiȘtergeredc e tare?????
ȘtergereMICA NOASTRA EXCURSIA SAU MICA NOASTRA EXCURSIE???
RăspundeţiȘtergereReusita compunere. Bravo
RăspundeţiȘtergere