Caută o compunere în lista de compuneri.
Loading

Compunere - O întâmplare iarna

Compunere despre o întâmplare iarna. O bătrână căzută în zăpadă este ajutată de trei elevi.

Întreaga dimineaţă fulgi mari de zăpadă au cernut din cer. Zăpada căzută cu nemiluita s-a depus într-un strat gros pe copaci, maşini, dar mai ales pe stradă. Un grup de trei copii zgomotoşi profitau de terminarea orelor şi se bucurau de zăpada aflată din belşug în natură. Au ieşit pe poarta şcolii, vociferând şi făcând bulgări de zăpadă.

Chiar în acel moment, o bătrână se chinuia să-şi facă loc prin zăpada ce era aşternută pe stradă. Cu bastonul într-o mână şi cu o plasă voluminoasă în cealaltă, făcea paşi mici de parcă ar fi măsurat strada cu pasul. După câţiva metri, aproape de grupul de elevi, a alunecat pe zăpada proaspăt depusă pe caldarâm şi a căzut cu o bufnitără.

Uimiţi de cele ce se petreceau în faţa ochilor lor, copiii s-au oprit pe loc din zbenguiala lor. Imediat s-au îndreptat cu toţii spre bătrâna întinsă în zăpada care nu dădea niciun semn de viaţă. În timp ce o întrebau dacă a păţit ceva şi dacă este în regulă, doi dintre au apucat-o de câte o mână şi au ridicat-o cu grijă în picioare. Al treilea elev a apucat voiniceşte sacoşa mare şi grea a bătrânei. Apoi au întrebat-o politicos dacă o pot însoţi până aproape de casa dânsei. Bătrâna le-a spus că stă la o stradă distanţă şi ca i-ar prinde foarte bine ajutorul copiilor.

Fără să stea pe gânduri, elevii au pornit la drum şi s-au asigurat că bătrâna a ajuns la locuinţa sa cu bine. La despărţire, bătrâna i-a binecuvântat şi le-a mulţumit celor trei copii, spunându-le că i-ar fi plăcut şi ei să aibă aşa nepoţi destoinici. Bucuroşi că au făcut o faptă bună, copiii s-au îndreptat spre caselor lor, hotărâţi să povestească părinţilor întâmplarea prin care au trecut.

61 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. E MARFA DAR MAI TREBUIE CONTINUAT CU ALCEVA

      Ștergere
  2. o fain intamplare de iarna

    RăspundeţiȘtergere
  3. era frumos de era despre ceva mai vesel ...interesant oricum

    RăspundeţiȘtergere
  4. foarte frumoasa compunerea...:>

    RăspundeţiȘtergere
  5. da ii frumoasa dar mai trebuie schimbata un pik......

    RăspundeţiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Cum naiba sa fie marfa ... doar nu-i adusa din Pascani cu tiru ca sa fie "marfa " :| :))=)) ( stai lin ca glm , dar totusi =)) )

      Ștergere
    2. AICI SUNT DE ACORD CU TINE

      Ștergere
  7. prea mare compunerea nu puteti sa faceti si voi compuneri mai mici.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar profesorilor de obicei astea le plac...

      Ștergere
    2. da dar unele sunt mai fitoase de ex:Urucu Alina pffff....

      Ștergere
  8. aceasta compunere e ffff frumoasa! dar as dori o compunere despre o intamplare mai grava putin

    RăspundeţiȘtergere
  9. frumoasa cinste cui a scriso

    RăspundeţiȘtergere
  10. ii draguta ca are intamplari cum nici un copil din ziua de azi na ar faceo

    RăspundeţiȘtergere
  11. Este frumoasa dar mai scurta era si mai frumoasa.

    RăspundeţiȘtergere
  12. e faina faina faina nu e chiar cinestie ce puteai pune mai multe figuri de stil...draguta da nu extraordinara

    RăspundeţiȘtergere
  13. nu puteti cu majuscule plz

    RăspundeţiȘtergere
  14. se repeta de foarte multe ori unele cuvinte...mai mare atentia

    RăspundeţiȘtergere
  15. CLASSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS SUPERRRRRRRRRRR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!11

    RăspundeţiȘtergere
  16. ESTE FOARTE FRUMOASA!!!!!!!!!!!!!
    MIE MI-A PLAKUT!

    RăspundeţiȘtergere
  17. Fur sacosa ciordesc cei in ea fac bulgari arunc in baba fac botezu la baba ii fur banii si toata o sparge la pensie, ramane saraca, ma duc numi pasa cumpar sticksuri da banii aia , ce mai vrea baba mai mult de la copii de acum? =)))))

    RăspundeţiȘtergere
  18. Răspunsuri
    1. eu am sc acum si sigur pune 10 :d

      Ștergere
  19. ce frumoasa e compunerea

    RăspundeţiȘtergere
  20. Parca ar fi nebunii si profesorii cat iti dau sa scrii la un portofoliu...:))

    RăspundeţiȘtergere
  21. nu puteai sa pui si tu un rezumat?Despre o intamplare de iarna.

    RăspundeţiȘtergere
  22. Foarte frumoasa compunerea cu toate vorbele blande <3 =3

    RăspundeţiȘtergere
  23. o sa ma ajute foarte mult!!!multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  24. Frate,sincer mie imi place. Sunt sigur ca ai muncit mult la ea. Bravo,te felicit tine-o tot asa

    RăspundeţiȘtergere
  25. e foarte frumosa eu as da nota 10

    RăspundeţiȘtergere
  26. multumesc frumos mie taman imi trebuia asta ura am tema de acasa la romana ^_^ ye!!!=D

    RăspundeţiȘtergere
  27. Super fain, am tema la romana!Trebuie doar s-o transcriu, dar uraaaaaa!
    ^_^ :D

    RăspundeţiȘtergere
  28. Dacă s-ar întâmpla asta și la noi...Oricum bună compunerea.

    RăspundeţiȘtergere

Spune-ți părerea despre compunerea pe care ai citit-o. Ți-au plăcut compunerile? Spune-ne! Nu ți-au plăcut? Spune-ne de ce. Așteptăm toate impresiile voastre despre textele publicate pe Compuneri pentru școală.