Caută o compunere în lista de compuneri.
Loading

A venit vacanţa de iarnă!

A venit iarna şi odată cu ea şi vacanţa pe care de abia o aşteptam. Mă bucur tare mult că s-a terminat şcoala şi nu mai am teme de făcut, cel puţin nu în fiecare zi. Mă bucur că pot să dorm cât vreau eu şi că nu mă mai trezesc dimineaţa devreme.

În vacanţa aceasta am multe lucruri de făcut: să împodobesc brăduţul, să cumpăr cadouri, să o vizitez pe bunica, să mă întâlnesc cu prietenele mele, să merg să o colind pe doamna învăţătoare etc.

Primul lucru şi cel mai important e să împodobim brăduţul de iarnă. Am cumpărat deja globuleţe noi şi mai avem multe de anul trecut. Unchiul meu mi-a adus când a venit în vizită şi o instalaţie tare frumoasă cu multe beculeţe. Aşa că sunt sigură că moşul o să ştie unde să vină să imi aducă cadourile pe care le doresc.

Mai apoi, mama mea mi-a promis că vom merge în vizită la bunica. Bunica mea are un câine tare frumos. Îl cheamă Ulbert şi are 5 ani. E tare jucăuş. Are blana neagră şi creaţă, iar nasul lui e mereu rece şi umed. Îi place mult să se joace cu mine şi mereu dă din coadă când mă vede. Şi mie imi place să mă joc cu el.

Într-o altă zi, voi merge cu Anda şi cu Camelia, vecinele mele, la locul de joacă. Dar aşteptăm să vină zăpada pentru că vrem să facem un om de zăpadă şi să ne jucăm cu bulgări de zăpadă. Am văzut la televizor, într-un film că poţi să faci şi îngeraşi în zăpadă. Voi încerca şi eu să fac unul.

Sperăm să ne întâlnim şi cu doamna învăţătoare. Oricum vom merge la ea să îi cântăm colinde de Crăciun. Ne-a spus în ultima zi de şcoală, tuturor copiilor, că ne aşteaptă să o colindăm în ajunul Crăciunului. Ne-a promis că ne dă prăjiturele şi câte un ceai cald.

Iar dacă moşul îmi aduce tot ce i-am cerut, acestă vacanţă va fi cea mai frumoasă din viaţa mea. Cât mă bucur că suntem în vacanţă!

Nivelul compunerii: clasa a II-a, a III-a

Un scurt dialog cu titlul Un Crăciun ideal

Ziua mult aşteptată de 24 decembrie a sosit. Cei trei fraţi Mirela, Viorica şi Alexandru sunt nerăbdători să împodobească bradul de Crăciun şi să-l întâmpine pe Moş Crăciun. Nici de cadouri nu au uitat. Ca în orice an, cadourile sunt cele mai aşteptate motive de bucurie şi încântare. Dar până la acel moment mai erau câteva ore. La un moment dat se auzi glasul tatălui:
- Copii, haideţi să împodobim bradul. Doriţi?
- Da, răspunseră copiii la unison. Credeam că nu mai întrebi, adăugă unul dintre ei.
- Să stabilim fiecare ce face. Vreau să avem cel mai fumos brad, spuse tatăl uitându-se mulţumit la mândria de brad pe care îl cumpărase din piaţă. Mirela, tu vei pune globurile, dar cu mare grijă să nu se spargă, nu vreau să te accidentezi cum ai făcut anul trecut. Viorica, tu eşti responsabilă cu beteala, iar tu Alexandru mă vei ajuta să punem cât mai bine ghirlandele cu beculeţe.
După ce tatăl a trasat responsabilităţile fiecăruia, se puseseră cu toţii pe treabă. Au urcat bradul pe un suport şi au desfăcut cu grijă crengile. Dintr-o dată camera se umplu de un miros proaspăt, specific de brad. În ordinea enumerată de tatăl copiilor, cei 3 au aranjat globurile, beteala şi beculeţele. Bradul arăta ca în filme! Frumos de să stai o zi să-l priveşti în continuu şi să nu te saturi. Ca în fiecare an, mama celor 3 copii era chemată să dea verdictul:
- Mamă, strigă fetiţa cea mică, Mirela. Vino să ne spui dacă mai trebuie să adăugăm ceva!
- Acum, doar să pun cozonacul la cuptor, se auzi glasul mamei, care trebăluia prin bucătărie.
Era o obişnuinţă a casei ca înainte de miezul nopţii de 24 decembrie, mama să pună la copt cozonacul şi să pregătească sarmalele. Deja casa era plină de cele 2 mirosuri îmbietoare, întâlnite în fiecare casă românească de Crăciun: sarmale şi cozonac. După ce termină ce avea de făcut, mama apăru în cadrul uşii şi rămăsese uimită.
- Ce frumos arată! Nu cred că am avut vreodată un brad atât de frumos. Este o adevărată desfătare pentru ochi! Nu cred că mai e nevoie de ceva, în opinia mea este perfect. Copii, adăugă mama, în câteva minute să veniţi la masă. Vă e foame?
- Da, mamă ne foame, veni rapid răspunsul din partea copiilor. Dar ce bine miroase cozonacul mamă, completă Alexandru.
- Copii, i-aţi scris moşului ce cadouri vreţi să vă aducă? întrebă tatăl, zâmbind în timp ce-i făcea cu ochiul mamei.
- Da, da i-am scris tată. Dar crezi că Moş Crăciun îşi permite să ne aducă cadourile pe care le-am cerut? întrebă pe un ton serios Viorica.
- De ce spui asta fata tatii? întrebă tatăl puţin uimit de tonul grav pe care se exprimase fata mijlocie.
- Cum tată, nu ştii? E criză tată. Cred că e criză şi pentru Moş Crăciun, spuse fata cu tristeţe. Ce se va alege de cadourile noastre?
- Ei, lasă Viorica, nu te speria, spuse mama chinuindu-se să nu izbucnească în râs. Moş Crăciun e năzdrăvan, el nu cumpără cadourile, deci nu are nevoie de bani, completă mama pentru a alunga cu totul temerile fetiţei.
- Da? ce veste bună, spuse Viorica şi faţa i se lumină. Sunt foarte nerăbdătoare să văd cadourile pe care le vom găsi sub brad.
- Haideţi mai bine să mergem la masă, spuse mama copiilor. Orice Crăciun ideal în familie trebuie să înceapă cu o masă tradiţională de Crăciun
- Haidem! răspunseră ceilalţi în cor.
Nivelul compunerii: clasa a VII-a, clasa a VIII-a.

O scrisoare către Moş Nicolae

Dragă Moş Nicolae,

Îţi scriu această scrisorică la îndemnul mamei mele. Ea spune că trebuie să ştii mai multe despre mine ca să poți alege cât mai bine cadourile pe care mi le vei aduce. Înainte de orice vreau să-ţi spun că am încercat cât am putut să fiu cuminte, la şcoală şi acasă, să învăţ şi să o ascult pe doamna învăţătoare. Uneori nu am reuşit chiar cât mi-aş fi dorit, dovadă unele reproşuri pe care mi le-a făcut mama. Din câte am înţeles de la mama mea este loc de mai bine. La şcoală am primit calificative de excelent, foarte bine şi un singur bine. Moşule sunt mândru nu am avut nicodată calificative de suficient sau insuficient!

Moşule, în privinţa cadourilor pentru noaptea în care te aşteptăm să ne pui daruri în ghetuţe, nu am preferinţe. Orice e binevenit şi primit: dulciuri, fructe, o carte etc. Moşule am să-ţi pregătesc pe măsuţa de lângă uşă nişte prăjiturele şi un pahar de lapte. Să le guşti moşule, sunt preferatele mele!

Să ştii că anul acesta o să-mi curăţ ghetuţele - le voi spăla şi şterge - cu o seară înainte. Ştiu că anul trecut am uitat moşule, îmi cer scuze, nu se va mai întâmpla niciodată. Promit!

Moşul mai am o rugăminte, dacă se poate să nu-mi aduci anul acesta o nuia. Promit că o să fiu cel mai cuminte copil, nu va avea nevoie mama mea de acea nuia!
Te aştept cu nerăbdare şi te iubesc moşule,
Sebi
Nivelul compunerii: clasa a II-a, clasa a III-a, clasa a IV-a.

Compunere - O întâmplare amuzantă la grădina zoologică

În timpul vizitei la Grădina Zoologică, pe care am efectuat-o cu părinţii în acest sfîrşit de săptămână, am fost personajul principal al unei întâmplări care m-a speriat, dar care a avut şi o parte amuzantă.

După ce am vizitat mai multe sectoare în care erau diverse animale, care de care mai frumoase şi înfiorătoare totodată (lei, crocodili, şerpi gigantici), am ajuns la cuşca cu maimuţe. Dacă până la acest sector am respectat întocmai anunţurile scrise cu litere mari, prin care vizitatorii erau anunţaţi să nu se apropie de cuştile cu animale, aici am ignorat acel anunţ. Furat de frumuseţea maimuţelor şi luând exemplu de la ceilalţi oameni prezenţi la zoo, m-am apropiat de cuşcă pentru a face o poză unei maimuţe mici, care se dădea într-un leagăn improvizat. Privind prin obiectiv, pentru a prinde cât mai bine maimuţa în cadru, nu am băgat de seamă că dintr-o parte a cuştii o maimuţă se apropia pe furiş de mine. Într-o fracţiune de secundă, până se reuşesc să apăs pe buton pentru a face poza, maimuţa, care deja era lângă mine, a pus mâna pe aparatul foto şi mi l-a smuls din mână. După un moment de încremenire, din cauza surprizei, am început să urlu ca din gură de şarpe: "Maimuţa, maimuţa ... mi-a furat aparatul foto! Prindeţi-o!".

În tot acest timp, maimuţa s-a îndepărtat de marginea cuştii şi s-a refugiat undeva deasupra, pe o cracă legată de acoperişul cuştii. În jurul nostru s-a adunat mai multă lume, copii şi părinţi, care au început să râdă de păţania mea. Mie nu-mi ardea de râs, eram foarte supărat pe maimuţa hoaţă. Împreună cu părinţii mei am început să strigăm la maimuţă, cu gândul că, poate speriată de ţipetele noatre, ne va returna obiectul însuşit pe nedrept. Maimuţa nu dădea nici un semn că i-ar fi păsat de toată agitaţia noastră. Animalul studia cu mare interes camera foto şi o rotea de pe o parte pe altă, parcă încercând să-şi dea seama cum se foloseşte.

La un moment dat, de nicăieri, apăru un îngrijitor alertat de strigătele noastre. După cearta de rigoare pe care am primit-o eu, dar şi părinţii mei, pentru că mi-au permis să mă apropiu de cuşcă, îngrijitorul dispăru. După câteva minute era în curtea maimuţei înarmat cu mai multe banane şi portocale. După alte câteva minute de negocieri cu maimuţa şi după ce a încercat să o momească cu fructele cu care era înarmat, îngrijitorul reuşi să convingă maimuţa să se apropie de el. Întocmai ca un om, maimuţa întinse mâna stângă către îngrijitor pentru a primi fructele, în timp ce mâna în care era camera o ţinea la spate. Când a atins fructele a întins şi ea aparatul foto. În momentul următorul schimbul era efectuat, maimuţa cedând aparatul în favoarea fructelor. Imediat un ropot de aplauze şi ţipete de bucurie umplură împrejurul cuştii. Oamenii care au asistat la întrega scenă îşi exprimau uimirea şi bucuria de finalul fericit al întregii scene la care au fost martori.

După alte câteva minute îngrijitorul se întoarse cu apartul şi mi-l înmână, dar nu înainte de încă o tură de morală pe marginea respectării anunţurilor dintr-o grădină zoologică. După ce mi-am însuşit spusele salvatorului aparatului foto, am promis că nu se va mai întâmpla şi ne-am despărţit de el. Abia acum mi-am permis să cercetez în amănunt camera. Părea în regulă, la exterior nu suferise nicio stricăciune. Curios dacă reuşisem să imortalizez maimuţica pentru care mă apropiasem de gard, am deschis aparatul foto şi am început să studiez imaginile din aparat. Ajuns la ultimele fotografii am rămas mut de uimire şi am început să râd sănător. Din aparatul foto îmi rânjea maimuţa hoaţă! Le-am arătat şi părinţilor şi le-am explicat că probabil maimuţa reuşise din întâmplare să deschidă aparatul, iar în timp ce învârtea camera, apăsase pe declanşator. Cert era că aveam imagini cu maimuţa buclucaşă! Am început să râdem toţi trei şi ne-am îndreptat spre ieşire, anuzaţi şi bucuroşi că totul este bine când se termină cu bine.

Nivelul compunerii: clasa a VII-a, clasa a VIII-a.

Compunere - O întâmplare cu un câine

În fiecare zi, în drumul meu spre şcoală trec pe lângă curtea unei case cu gard de sârmă. După gard, în fiecare dimineaţă, un câine latră neîncetat de fiecare dată când ajung în dreptul acelei case. Sare dintr-o parte în alta şi latră ameninţător la fiecare trecător. De fiecare dată reuşeşte să mă sperie. Deşi mi-am propus să nu mai tresar când îl aud lătrând, când ajung în dreptul casei mă ia pe nepregătite. Mama mi-a explicat că acel câine nu este rău, ci doar face ceea ce trebuie, adică păzeşte casa stăpânului său. Lătratul său este doar un semnal pentru ceilalţi, prin care îi anunţă pe trecători să nu intre în curte. Mama mi-a mai spus că trebuie să ma uit la coada unui căţel care latră. Atunci când câinele mişcă voios din coadă, dintr-o parte în alta, înseamnă că este prietenos şi nu muşcă.

Într-una din dimineţile în care mergeam la şcoala, poarte casei respective era deschisă. Nu se auzea niciun lătrat. Am încremenit. Am ştiut că acel câine ieşise afară şi probabil mă pândea de undeva. Nu trecea nimeni pe stradă să cer ajutor aşa că nu ştiam ce să fac, am rămas nemişcat lângă gardul de sârmă al casei. Dintr-o dată, de nicăieri în faţa mea a apărut câinele. Ca de obicei lătra şi se apropia de mine. În acel moment mi-am adus aminte de cuvintele mamei. Într-adevăr printre lătraturi căţelul îşi mişca voios coada într-o parte şi în alta. M-am apropiat timid de el strigându-l "cuţu-cuţu vino aici". Spre surprinderea mea căţelul a încetat să mai latre şi a venit aproape de mine dând din coadă, apoi a început să se gudure pe lângă mine. Am scos din geantă o bucată de sandwich şi i-am aruncat-o la picioare. Bucuros căţelul a înfulecat-o imediat. În felul acesta eu mi-am continuat drumul spre şcoală fără probleme.

În dimineţile ce au urmat câinele m-a recunoscut. De după gard continua să latre voios, dar eu nu m-am mai speriat. Am învăţat că atunci când un câine latră şi dă din coadă el nu muşcă, ci este prietenos.

Nivelul compunerii: clasa a III-a, clasa a IV-a.

Fiecare copil este unic şi eu sunt unică

Numele meu este Ralu şi sunt elevă în clasa a 5-a. Deşi eu şi prietenele mele ne înţelegem foarte bine avem pasiuni diferite. Dintre toate prietenele mele eu sunt singura care are ca pasiune cititul. În fiecare zi, după ce vin de la şcoală şi îmi fac temele, simt nevoia să citesc câteva pagini. Prietenele mele nu mă înţeleg, m-au întrebat de mai mult ori cum de pot citit atât de mult, deoarece lor li se pare plictisitoare această activitate.

Săptămâna trecută am avut o discuţie pe tema prieteniei dintre noi, din care am aflat că avem foarte multe în comun. Prietenia noastră se bazează tocmai pe aceste puncte comune, dar cu toate acestea nu suntem identice. Fiecare din noi avem o unicitate înnăscută pe de o parte şi pe de altă parte o unicitate rezultată din educaţia părinţilor şi a mediului în care am crescut. În urma acestei discuţii am mai aflat că fiecare copil este unic în felul său, inclusive eu, dar acest lucru nu trebuie să fie un obstacol în calea prieteniei dintre mine şi alte persoane.

După ce am ajuns acasă am discutat aceeaşi problemă cu mama mea. Ea mi-a explicat că nu am de ce să mă ruşinez de pasiunea mea de a citi. Această pasiune trebuie să fie un semn al unicităţii şi un motiv de mândrie. Prin astfel de aspecte copiii se diferenţiază între ei, iar aşa cum eu am anumite pasiuni şi ceilalţi copii au la rândul lor pasiuni cu care trebuie să se mândrească.

Sunt mândră că sunt unică şi că această unicitate este şi rezultatul pasiunii mele de a citi!

Nivelul compunerii: clasa a IV-a, clasa a V-a.

Compunere - Oamenii iluştri modele şi exemple pentru copii

Fiecare copil are nevoie de exemple şi modele în viaţă. Din totdeauna oamenii au avut nevoie de astfel de modele şi exemple. La început acest rol era jucat de eroii de basm şi de legendă, din vremuri apuse, personaje pomenite în poveşti sau istorisiri. Odată cu trecerea timpului, aceşti eroi au fost înlocuiţi cu figuri reprezentative pentru lumea în care trăim - personaje ilustre ale timpurilor noastre. Fără aceste exemple copiii nu ar putea afla care sunt valorile societăţii în care trăim şi nu ar şti care sunt metodele şi căile de urmat pentru a atinge succesul sau recunoaşterea celorlalţi. Oamenii iluştri, prin biografiile care reflectă realizările lor, sunt exemple pozitive pentru fiecare copil, exemple fără de care copiii nu ar putea ajunge adulţi responsabili.

Un aspect negativ al biografiilor oamenilor iluştri este faptul că ar putea fi înţelese greşit. Fiecare personaj ilustru a avut drumul său în viaţă, un drum mai greu sau mai uşor, dar mereu diferit. Copiii ar putea înţelege că urmarea întocmai a paşilor pe care i-a făcut acea personalitate ilustră sunt suficienţi pentru a atinge succesul. Ori acest lucru este greşit. Educaţia, perseverenţa şi voinţa sunt paşii care trebuie urmaţi pentru a atinge succesul, nu simpla citire şi aplicare a lucrurilor întâlnite în biografiile oamenilor iluştri.

Nivelul compunerii: clasa a V-a, clasa a VI-a.

O compunere despre: zăpadă, fulgi de zăpadă, ninsoare, om de zăpadă, nea

Iarna s-a instalat confortabil în natură de ceva vreme, iar zăpada şi-a intrat pe deplin în drepturi. Norii groşi şi pufoşi au cernut fără încetare fulgi albi, care au acoperit totul împrejur, cu un strat gros de nea strălucitoare. Ca o prinţesă de basm, natura a îmbrăcat haine de gală şi aşteaptă oameni şi copii veseli să-i calce pragul şi să se bucure de frumuseţea neţărmuită a peisajului complet alb. Copacii plini de zăpadă fac faţă cu greu stratului generos de zăpadă depus peste noapte. Din când în când, sub adierea unui vânticel, copacii îşi scutură coama albă trimiţând spre pământ o ploaie de zăpadă deasă şi măruntă.

Printre fulgii gingaşi de zăpadă, coborând spre covorul alb de nea, se aud glasuri vesele de copii, care se zbenguie bucuroşi de venirea iernii. Paşii lor micuţi lasă urme adânci în stratul de zăpadă, iar semnele în omăt sunt acoperite în scurt timp de fulgii de zăpadă, care continuă să cadă fără încetare. Au apărut şi primele săniuţe. Trase de bunici bucuroşi de veselia copiilor, săniile alunecă lin prin zăpadă. Pe sănii, înfofoliţi şi roşii în obraji, copiii întâmpină cu îndârjire frigul de afară şi ninsoarea abundentă. Urmele paralele ale săniilor, lăsate în zăpadă, se pierd în zare, iar la scurt timp, pe aceleaşi urme, alte sănii cu copii la fel de veseli îşi fac apariţia.

La un colţ de stradă, printre chiote şi chicoteli, trei copii rostogolesc bulgări din ce în ce mai mari de zăpadă. După ce bulgării au ajuns la mărimea dorită, copiii pun cocoloşii unii peste alţii. Omul de zăpadă începe să prindă contur. La scurt timp sunt aduse şi celelalte elemente necesare pentru a încropi un om de zăpadă adevărat: un morcov, nişte cărbuni, o oală şi un şal. De la depărtare, omul de zăpadă nou creat apare ca o mogâldeaţa albă, datorită fulgilor de zăpadă deşi care îngreunează vizibilitate.

Deşi peisajul alb din natură pare a fi dominat de un calm apăsător şi rece, zarva copiilor alergând prin zăpadă reuşeşte să aducă o pată de căldură şi viaţă în atmosfera încremenită. Veselia copiilor şi zâmbetele acestora par a se proiecta şi asupra peisajului încojurător în ansamblu, astfel că întreaga iarnă pare a fi cuprinsă de viaţă şi bucurie.

Nivelul compunerii: clasa a clasa V-a, clasa a VI-a.

Compunere - O întâmplare nefericită

Întâmplarea pe care am să v-o povestesc s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, într-o vară. Împreună cu părinţii, mă întorceam din vacanţa pe care am petrecut-o pe litoralul românesc. Când am ajuns în oraş am auzit mai mulţi oameni vorbind despre cum peste noapte albia râului s-a umflat, iar apa a inundat toate casele din jur. Pe strada pe care stau eu, situată în apropierea râului, totul arăta ca după potop: bălţi în toate părţile, noroi din belşug, crengi şi trunchiuri de copaci presărate peste tot, iar gunoiul adus de ape era împrăştiat în fiecare colţ. Pe stradă erau maşini ale pompierilor care se chinuiau să evacueze apa din curţi şi din case. Unii oameni, obosiţi de efortul de a-şi salva gospodăriile, încercau cu ultimele puteri să îndepărteze efectele nefaste ale apelor care s-au revărsat. Alţi oameni, cei care au suferit cel mai mult de pe urma inundaţiei, erau supăraţi şi plângeau fără să ştie în ce direccţie să o apuce. Atmosfera generală era dezolantă, plină de tristeţe şi pe alocuri de disperare.

După ce am examinat în amănunt împrejurimile, ne-am îndreptat spre curtea noastră. Aici era aceeaşi situaţie ca pe stradă. Apa s-a adunat în partea inferioară a curţii unde nivelul solului era mai coborât. Noroiul adus de apele râului era gros de câţiva centrimeti. Iarba şi aleea cimentată practic nu mai existau, se afla adânc îngropată în noroi. Uneltele şi multe alte obiecte din acareturile din curte stateau în dezordine aruncate de furia apelor peste tot. Uşa garajului, din care lipsea maşina, aceasta fiind mijlocul cu care am călătorit în vacanţă, era larg deschisă. În interiorul garajului apa era peste tot, iar noroiul se instalase şi acolo. Dezordinea din curte era fără seamăn, o aşa privelişte nu mai văzusem niciodată în curtea casei mele. Cu această imagine în minte ne-am îndreptat spre interiorul casei.

Treptele pe care am urcat, din gresie albă, erau în acele momente murdare, pline de iarbă şi noroi. Nimic nu aducea cu casa frumoasă în care stăteam. Dintr-o dată casa mea mi s-a părut o cocioabă urâtă şi sărăcăcioasă. Uşa casei era şi ea larg dechisă, iar în pragul casei se afla o creangă mare de copac, adusă de ape. Am îndepărtat-o cu greutate după care am păşit înăuntru. Aici atmosfera care mi s-a înfăţişat a fost de groază. Toate lucrurile frumos aranjate înainte de revărsarea furiei apelor stăteau unele peste altele, într-un haos de nedescris. Şi aici apele îşi făcuseră de cap, nu au avut milă faţă de niciun colţişor din casă. Mobila era îmbibată de apă şi stătea într-o baltă adâncă de cel puţin o jumătate de metru. Noroiul ajunsese la înălţimi incredibile, aproape de tavan. Hainele din casă erau una cu covorul, toate pline de mâzgă şi mocirlă. Cămara avea uşa ruptă, iar toate alimentele şedeau pe podea, unele este altele, pline de apă negricioasă şi murdară. Frigiderul era răsturnat cu uşa larg deschisă, singura rămasă intactă fiind o cutie cu lapte, în restul totul era spart şi răvăşit. În camera de zi peisajul sinistru era întregit de biblioteca plină cu cărţi răsturnată. Biblioteca de care tata era atât de mândru se afla sub apă. Cărţile frumos legate, cu litere aurite pe coperţi, pluteau în apa mizerabilă. Computerul care stătea înainte pe o măsuţă mică într-un colţ al camerei a fost dus de ape în partea opusă, iar pe el se aflau frunze şi iarbă îmbibate în noroiul care intrase peste tot.

La vederea acestui peisaj apocaliptic mama a început să plângă. Cu greu tata a reuşit să o calmeze şi să o îmbărbăteze. În acel moment nu era nimic de făcut. Tata i-a contactat pe unchii mei şi i-a rugat să ne găzduiască câteva nopţi până ce lucrurile vor fi aduse la normal. Toate operaţiunile de curăţenie au durat mai mult decât a preconizat tata la început. Abia peste 2 săptămâni am reuşit să ne mutăm înapoi în casa noastră. Şi astăzi după ani de zile, câteodată când intru pe uşa curţii casei mele, am impresia că revăd acele imagini îngrozitoare. Sper să nu mai am şanse să revăd vreodată un astfel de peisaj înspăimântător.

Nivelul compunerii: clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a.