Întreaga natură devine mohorâtă şi posahacă, prin fiecare gest parcă ar dori să-şi arate melancolia. Cerul, în urmă cu ceva vreme de un albastru pur, devine gri şi încărcat de nori grei plumburii. Într-un proces amplu de preschimbare se află şi garderoba verzuie a naturii. Hainele plantelor, ale ierburilor şi ale copacilor, pline de viaţă şi culoare sunt lepădate, cele galben-ruginii sunt acum îmbrăcate. Toate semnele anunţă că natura se pregăteşte să intre într-o stare de amorţeală, o perioadă latentă, în care singura speranţă este că zilele călduroase şi luminoase ale primăverii se vor întoarce.
Singurele personaje ale toamnei care se află acum în elementul lor sunt vântul şi ploaia. Cu o plăcere malefică, vântul îşi aruncă suflarea rece peste fiecare colţ pe care îl întâlneşte. Frunzele copacilor, deja căzute la pământ, sunt aruncate de colo-colo de aripile vântului într-un dans nesfârşit. Păsările zgribulite, care nu au plecat spre tărâmuri mai calde, se feresc din calea suflului pătimaş al vântului, şi se ascund împreună cu suratele lor în locuri ferite, departe de frigul pătrunzător. Pe alocuri, ploaia măruntă şi deasă ţine cu bucurie isonul vântului. Împreună cele două forţa ale naturii subjugă întrega natură fără nicio urmă de regret.
Nu departe în zare, iarna, acompaniată de ger şi zăpadă, se întrezăreşte deja. Toamna, o gazdă bună, se pregăteşte se o întâmpine aşa cum se cuvine, motiv pentru care îşi armonizează încetul cu încetul toate aspectele cu anotimupul care stă să vină.
Nivelul compunerii: clasele a V-a, a VI-a.
foarte frumos cine a scris compunerea ii multumesc foarte mult sigur voi lua 10....................
RăspundeţiȘtergereMultumesc
Ștergereei ce urat nu stii sa scrii o compunere...............!
RăspundeţiȘtergerefoarte frumoasa compunere te felicit
Ștergerecontinua sa folosesti fig de stil
continua in acelasi fel
ce nerusinat esti nu sti sa faci compuner
Ștergerefoarte frumoasa
RăspundeţiȘtergereMultumesc
RăspundeţiȘtergerenaspa
RăspundeţiȘtergereNu inteleng ce tot comentati,voi astia''mai presus'' .Este o compunere extraordinar de frumoasa. Se vede ca autorul are cu adevarat talent.Spre deosebire de cei ce il/o comentati de rau. Felicitari,este o descriere reusita. ;)
RăspundeţiȘtergereFrumoasa compunere!! Cu ajutorul tau nu mai trbuie sa stau sa fac o compunere ,nu sunt buna la compunerii!! Ai un talent bun! Continua tot asa!
RăspundeţiȘtergereÎntreaga natură devine mohorâtă şi posahacă, prin fiecare gest parcă ar dori să-şi arate melancolia. Cerul, în urmă cu ceva vreme de un albastru pur, devine gri şi încărcat de nori grei plumburii. Într-un proces amplu de preschimbare se află şi garderoba verzuie a naturii. Hainele plantelor, ale ierburilor şi ale copacilor, pline de viaţă şi culoare sunt lepădate, cele galben-ruginii sunt acum îmbrăcate. Toate semnele anunţă că natura se pregăteşte să intre într-o stare de amorţeală, o perioadă latentă, în care singura speranţă este că zilele călduroase şi luminoase ale primăverii se vor întoarce.
RăspundeţiȘtergereSingurele personaje ale toamnei care se află acum în elementul lor sunt vântul şi ploaia. Cu o plăcere malefică, vântul îşi aruncă suflarea rece peste fiecare colţ pe care îl întâlneşte. Frunzele copacilor, deja căzute la pământ, sunt aruncate de colo-colo de aripile vântului într-un dans nesfârşit.
da
RăspundeţiȘtergere