Caută o compunere în lista de compuneri.
Loading

O întâmplare amuzantă

Descrierea unei întâmplări amuzante, a unei situații hazlii, care are un final fericit. Povestioara are și un final moralizator.


Era într-o seară de martie. Îmi aduc și acum aminte, exact, pentru că era cu o zi înainte de ziua mea de naștere. Părinții mei erau în bucătărie, sporovăiau de-ale lor, în timp ce mama îmi pregătea tortul meu favorit. Sora mea era la ea în camera, citea "Jurnalul unei puștoaice". Cu alte cuvinte, în casă, era o plictiseală totală.

Eu eram în sufragerie, o cameră măricică, cu o bibliotecă mare, plină cu cărți. În față era o oglindă grea, atârnată deasupra unui dulap, iar în mijlocul camerei trona o masă la care sunt primiți musafirii. Undeva în dreapta, se odihnea piesa de rezistență a camerei: pianul. Pe instrumentul muzical cu clape, mare, negru și impunător, era așezată o cană cu cafea, uitată de mama.

Între timp, plictiseala ajunsese la cote alarmante. Deodată, sub masă, am zărit mingea de plastic gonflabilă, care, se pare, era și ea cel puțin la fel de plictisită ca mine. Brusc am simțit că puțin sport m-ar scoate din amorțeala ce mă acaparase. Deși mingea era destul de mare, m-am gândit ca n-ar fi rău să joc un puțin volei la perete.

Dar unde să fie încercare mai năstrușnică, dacă nu deasupra pianului?! Deh, așa e mintea unui copil plictisit! Am încercat eu de vreo câteva ori să leg mai multe pase, dar mai mult de doua-trei, n-am reușit. Zic, mai încerc. Și prind curaj: 1,2,3, ... 9, 10eee!!!

- Crina, Crina, vino repede, în sufragerie! Să-ți arăt ceva! Am inventat un nou sport: volei peste pian! strig eu la sora mea.
- Acum vin, zice ea, apărând în pragul ușii.
- Uite, uite, privește!

Și încep eu noua serie de lovituri de volei la perete ... doar ca pe la a treia - a patra lovitură: POCI! Văd cum cana de cafea dispare de pe pian și o văd făcând tumbe în drum spre covor, împrăștiind, în stânga și-n dreapta, apa maro colorată intens.

M-am uitat mirată la sora mea pentru o secundă, după care am izbucnit amândouă într-un râs cu lacrimi de nu înțelegea nimeni nimic. Adică mama și tata, care veniseră să vadă care e motivul râsului nostru.

După ce am reușit cu greu să ne oprim din râs, le-am povestit și lor ce s-a întâmplat, s-au amuzat și ei împreună cu noi și am tras concluzia că lauda de sine, nu miroase a bine.

Nu am reușit să curăț perfect covorul de petele de cafea și astăzi se mai văd urmele maronii. Partea frumoasă este că am rămas cu o amintire de care râd ori de câte ori îmi aduc aminte.

Prietena mea cea mai bună
(Amintiri despre prima zi de școală)

Un text frumos, întâmplat demult, sau poate o amintire, despre prima zi de școală. Textul poate fi folosit și pentru o compunere cu titlul "Prietena mea cea mai bună" sau chiar pentru una care să aibă ca temă descrierea unei întâmplări.

Lacrimi în prima zi de școală
În prima zi de școală din viata mea, am trecut timid de poarta școlii, cu mama de mână. O țineam atât de strâns, încât ai fi putut spune că mi-e frică să nu mă rătăcesc.

Prin mulțimea de copii, - frumos îmbrăcați, cu bluze vernil deschis și fuste și pantaloni de un verde închis, precum culoarea bradului crud -, am zărit două codițe aurii precum cârceii de viță de vie, prinse în două pompoane roz. Simțeam ceva aparte la fetița blondă. Am pășit cu grijă către ea și am văzut cum șiroaie de lacrimi i se prelingeau pe obrazul alb ca spuma laptelui. Plângea și suspina în același timp. M-am oprit în dreptul ei și am întrebat-o de ce plânge. Mi-a spus, mai mult șoptit, că mama ei a trebuit să plece la serviciu și a rămas singură. Am întrebat-o cum o cheamă.

- Roxana, mi-a răspuns printre lacrimi, cu un glas subțire, plin de emoție.
- Pe mine, Gabriela.
- Sunt singura care nu are pe nimeni aici! Toți copiii sunt însoțiți, doar eu nu! a adăugat Roxana și un nou potop de lacrimi i-a inundat fața gingașă.

Am încercat să o liniștesc, dar nu am reușit. Plângea în continuu de parcă ar fi trecut printr-o mare tragedie. În cele din urmă, i-am propus să stea lângă mine și mama mea și să intrăm împreună în sala de clasă, în care ne aștepta doamna noastră învățătoare. În acel moment am văzut că lacrimile i s-au oprit, iar codițele i-au dezvelit fața îmbujorată. Mi-a zâmbit și mi-a spus ca am devenit cea mai bună prietenă a ei.

Și astăzi, acum, când suntem în clasa a V-a, împart aceeași bancă cu Roxana și a rămas cea mai bună prietenă a mea!

Descrierea unei ierni nemiloase

Un text despre un tablou de iarnă, într-un sat din România, aflat la poalele munților. E descrisă o iarnă grea, nemiloasă, după cum se înțelege și din titlu.

La poalele muntelui, care atinge cu creștetul înaltul cerului, se întinde satul bunicilor. Cele câteva case ale sale sunt inundate în întregime de o mare de alb. În peisajul rece, fără nicio urmă de culoare, satul pare mai mic decât de obicei. ...citește continuarea compunerii pe Compuneri despre iarnă

Compunere - în livadă, toamna

O compunere foarte frumoasă despre un aspect frumos al anotimpului toamna: în livadă.

Este o toamnă puţin obişnuită. Soarele a încurcat parcă numărătoarea timpului şi-şi varsă văpaia ca în luna lui cuptor. Cerul se rumeneşte la ivirea zorilor - e drept, mai târziu - ca în toiul verii şi vesteşte în fiecare dimineaţă o zi fierbinte. Drumul urcă leneş, şerpuind prăfos......citește continuarea compunerii pe Compuneri despre toamnă

O întâmplare

O compunere despre trei fete care trec printr-o întâmplare nefericită, dar cu final pozitiv şi plin de învăţăminte. Altfel spus: totul este bine când se termină cu bine.

Era o zi de duminică liniştită ca oricare alta. Maria, singură fiind, şi-a invitat prietenele la ea acasă. După câteva minute de deliberări în privinţa modului în care-și vor petrece timpul au hotărât să facă ceva deosebit, dar şi amuzant. Vor face pe gospodinele.

Nu a durat prea mult până au hotărât că niște prăjiturele s-ar potrivi de minune unei dimineţi de duminică. După ce au pregătit ingredientele, le-au amestecat, conform unei reţete găsite pe internet. Au introdus tava în cuptor, iar fetele zglobii au plecat la tv, să se uite la serialul lor preferat, uitând cu totul de prăjiturelele care se rumeneau de zor în cuptor. Ceea ce le-a trezit din voia bună cu care priveau la televizor, dar şi din uitarea lor a fost fumul gros şi mirosul puternic de ars, ce venea dinspre bucătărie. Şi-au dat seama că ceva rău s-a întâmplat. După ce au deschis uşa cuptorului au găsit prăjiturelele făcute scrum, iar mănuşa de bucătărie, uitată lângă tavă, era un maldăr de cenuşă.

Una din prietenele Mariei avusese prezenţa de spirit să oprească aragazul şi să arunce câteva pahare cu apă peste prăjiturelele care ardeau. Astfel pericolul era îndepărtat. Dar nu şi dezastrul din bucătărie. Chiar dacă au încercat să îndepărteze repede urmele nereuşitei lor, fetele nu au reuşit decât să amplifice mizeria de nedescris. În toiul acţiunii de curăţenie, părinţii Mariei s-au întors acasă. Le-au certat pe fete foarte serios, dar nu pentru mizeria lăsată ci pentru neatenţia şi pericolul la care s-au expus. Părinţii le-au explicat fetelor că prin gestul necugetat, de a lăsa cuptorul nesupravegheat, au riscat să dea foc casei sau chiar să-şi piardă viaţa.

Triste şi supărate pe experienţa lor neplăcută, dar mai ales de urmările ei, fetele au recunoscut că greşiseră şi au promis părinţilor Mariei că data viitoare vor fi foarte atente cu orice activitate care ar putea fi cât de puţin periculoasă.